Alături de formaţia constănţeană, vor mai participa la turneul de la Constanţa echipele Jugovic Kac, Vojvodina Novi Sad şi Ştiinţa Bacău
După trei victorii concludente la Cupa Municipiului Bacău, campioana României, HCM Constanţa, va evolua, începând de mâine, şi în faţa propriilor suporteri, la prima ediţie a Memorialului Zoran Kurtes.
La mai bine de un an de la decesul antrenorului care a reuşit, alături de HCM, să se califice în premieră pentru o echipă de club din România în optimile de finală ale Ligii Campionilor, conducerea clubului constănţean va organiza, la Sala Sporturilor, prima ediţie a turneului dedicat memoriei lui Zoran Kurtes. Competiţia amicală va aduna la start, pe lângă echipa organizatoare, alte două formaţii la care tehnicianul sârb a fost antrenor, Vojvodina Novi Sad (câştigătoarea Cupei Serbiei) şi Jugovic Kac (fosta câştigătoare a Cupei Challenge în 2001). De asemenea, la competiţie a mai fost invitată şi echipa clasată pe locul 6 în sezonul precedent al Ligii Naţionale, Ştiinţa Municipal Bacău. De altfel, turneul de la Constanţa ar fi trebuit să se desfăşoare o săptămână mai târziu, dar din respect pentru cel ce a fost Zoran Kurtes, oficialii băcăuani au decis reprogramarea Cupei Municipiului Bacău pentru a putea onora şi invitaţia făcută de campioana României. Programul meciurilor de la Memorialul Zoran Kurtes este următorul: Ştiinţa Municipal Bacău - Vojvodina Novi Sad (vineri, ora 17.00); HCM Constanţa - Jugovic Kac (vineri, ora 19.00), Vojvodina Novi Sad - Jugovic Kac (sâmbătă, ora 17.00), HCM Constanţa - Ştiinţa Municipal Bacău (sâmbătă, ora 19.00), Ştiinţa Municipal Bacău - Jugovic Kac (duminică, ora 10.00) şi HCM Constanţa - Vojvodina Novi Sad (duminică, ora 12.00). Intrarea spectatorilor la meciuri va fi liberă.
Cine a fost Zoran Kurtes
Născut pe 23 decembrie 1965, Kurtes a evoluat ca jucător timp de 11 sezoa