Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnat la puşcărie după ce a luat dobândă pe bani aparent furaţi O nouă filă din dosarul lui Petru Orza, cu noroc la Curte

Publicat in Ziua Constanta, joi 18 august 2011 ·

Foarte interesant de remarcat este următorul aspect: judecătorii au decis, în baza articolului 118 alin. 1 lit. e din Codul Penal confiscarea specială a bancnotei de 1 dolar USD, ridicată conform procesului verbal din data de 21.12.2010

Trimis în judecată, în 2005, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa sub acuzaţia de furt calificat, condamnat în 2006 la patru ani de închisoare, şi achitat în 2008, Petru Orza a „reuşit" să mai obţină o condamnare. Individul este unul dintre puţinii care au reuşit să primească dobândă pentru banii pe care se presupune că i-a furat. Mai mult decât atât, după ce a acţionat statul în judecată, Petru Orza a primit şi 25.000 de euro cu titlul de daune morale. După cum arată şi oamenii legii, nici nu se uscase cerneala pe decizia instanţei de judecată, că Orza a lovit din nou. Pe data de 22 decembrie 2010, Petru Orza ar fi comis o faptă identică cu cea din 2005, sustrăgând, dintr-o navă aflată în Portul Constanţa, banii unui alt skipper.

Recent, în acest ultim dosar menţionat, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis să-l condamne pe inculpatul Petru Orza la pedeapsa de şapte ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. „În baza art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/27.06.2001 privind frontiera de stat a României condamnă acelaşi inculpat Orza Petru la pedeapsa de doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Orza Petru urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare. Conf. art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi a arestării preventive în cauză, de la data de 22.12.2010 la zi (...) În baza art. 350 C.proc.pen. menţine starea de arest a inculpatului Orza Petru (...)", se mai arată î

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°