Preşedintele Consiliului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că gruparea sa are obiective îndrăzneţe, deşi echipa a pierdut un lot întreg de jucători în urma retrogradării în liga secundă.
"Ne dorim revenirea în Liga I şi, deşi este greu, dar nu imposibil, vrem sa ajungem în finala Cupei. Avem un nucleu de jucători capabili să îndeplineasca obiectivele impuse. S-au produs o serie de modificări în lot. Unii au plecat fiindcă li s-au încheiat contractele, cu alţii am reziliat angajamentele de comun acord. E posibil ca nu mai mult de doi jucători să mai plece pâna la începerea campionatului", a spus oficialul clubului timişorean.
Gheorghe Chivorchian a vorbit şi despre aducerea lui Ciprian Panait, o mai veche cunoştinţă a sa de la Bacău, în staff-ul tehnic, alături de Valentin Velcea, Iosif Rotariu şi Călin Frunză. "De mai mult timp am dorit să îl aduc la Poli. O parte din mine spunea ca e necesară venirea lui, o alta parte îmi zicea că, dacă ar veni la Poli, s-ar interpreta că mi-am adus un om de la Bacău. Însă trebuie spus că Panait este un profesionist, este doctorand şi lector la FRF. A lucrat cu antrenori importanţi, ca Iordănescu, Lucescu, Peseiro sau Andone", a explicat Chivorchian.