Creşterea economică a Germaniei se va accelera în lunile următoare după evoluţia slabă din trimestrul al doilea cauzată de exporturile şi construcţiile sub aşteptări, potrivit Ministerului Economiei de la Berlin, citat de agenţia de presă Thomson Reuters.
"În trimestrul al doilea am avut o normalizare a economiei, conform aşteptărilor, dar mai ales o corecţie în sectorul construcţiilor. Economia Germaniei ar trebui să se aşeze pe o traiectorie de creştere mai uniformă după perioada de recuperare rapidă", se arată într-un raport lunar al instituţiei.
Autorităţile au anunţat că Produsul Intern Brut a crescut cu numai 0,1% în trimestrul al doilea, după un avans de 1,3% în primele trei luni ale anului.
Încetinirea celei mai mari economii europene a avut un impact la nivelul întregii zone euro, amplificând temerile că o scădere pe termen lung ar putea îngreuna eforturile de rezolvare a crizei datoriilor suverane.
"Climatul economic global a devenit mai dificil. Din această cauză, exporturile au afectat creşterea PIB în trimestrul al doilea. Cererea internă a contribuit însă la creştere, chiar dacă s-a înregistrat un uşor declin al consumului privat, ca urmare a majorării preţului la energie", potrivit raportului.
Alţi factori care au condus la reducerea consumului privat au fost criza din zona euro şi epidemia de E.Coli.
Germania a fost una dintre ţările industrializate cu cea mai bună evoluţie după criza din 2008, iar o încetinire a economiei germane ar avea efecte şi în alte state din zona euro, notează Reuters.
Creşterea economică a Germaniei se va accelera în lunile următoare după evoluţia slabă din trimestrul al doilea cauzată de exporturile şi construcţiile sub aşteptări, potrivit Ministerului Economiei de la Berlin, citat de agenţia de presă Thomson Reuters.
"În trimestrul