Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Otrăvuri nemţeşti pentru plămânii românilor

Publicat in Jurnalul, joi 18 august 2011 ·

De peste şase ani, timişorenii care locuiesc în partea de nord a oraşului se plâng că sunt afectaţi de mirosurile insuportabile de la fabrica de anvelope Continental Automotive Pro­ducts, unul dintre cei mai mari investitori germani din Banat. Fabrica funcţionează fără autorizaţie de mediu din luna martie a anului 2006. Poluarea afectează direct peste 25.000 de persoane care locuiesc în arealul nordic al oraşului. Grupurile societăţii civile şi compania se bat în expertize şi contraexpertize, în timp ce politicieni şi diplomaţi germani fac un lobby acerb în favoarea fabricii. Me­dicii de familie din zonă vorbesc des­pre tot mai multe cazuri de afec­ţiuni respiratorii, iar oamenii înroşesc te­le­foanele Gărzii de Mediu şi ale Agen­ţiei pentru Protecţia Mediului cu reclamaţii. Chiar dacă fabrica nu are o autorizaţie de mediu definitivă, Con­tinental se extinde, urmând ca în iunie 2012 să inaugureze o nouă sta­ţie de mixing brut pentru cauciuc care emană, printre alte substanţe, celebrul "negru de fum".

Comisia Europeană a declanşat, încă din luna martie 2011, procedura de infringement pentru Timişoara, zonă în care s-au depăşit limitele ma­xime admise ale poluării. Pedeapsa se referă în principal la pulberile în sus­pen­sie, conform reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu. Monito­ri­zarea cerută de Comisia Europeană viza însă şi alţi mari poluatori. Prin­tre care şi fabrica de cauciucuri a nemţilor de la Continental. Aici poluarea este foarte greu, dar nu imposibil de măsurat. Şi asta pentru că în primul rând oamenii se plâng de un miros insuportabil, dar şi de faptul că, în unele dimineţi, îşi găsesc hainele puse la uscat, acoperite cu o peliculă fină de praf negru, ca pe vremuri, locuitorii din Copşa Mică. După şase ani de luptă cu firma şi cu autorităţile române, oamenii i-au scris, în disperare, şi preşedintelui ţării. Răspunsurile se lasă însă aştept

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 2 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 3 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Lufthansa şi Air France îşi prelungesc suspendarea zborurilor către Beirut şi Tel Aviv

News.ro acum o ora
Companiile aeriene Lufthansa şi Air France anunţă joi că prelungesc suspendarea zborurilor către Tel Aviv şi Beirut, din cauza unor tensiuni în regiune, relatează AFP. ”Din cauza situaţiei securitare de la destinaţie, Air France îşi suspendă legătur

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 2 ore
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Fost crainic al clubului Dinamo, reţinut după ce a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot

Libertatea acum 58 minute
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat că a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Incidentul șocant s-a petrecut în urmă

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 5 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 4 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

MotoGP revine în Ungaria după 33 de ani

Mediafax acum o ora
După ce prima cursă a avut loc în Ungaria în 1990, urmată de o a doua cursă în 1992, clasa regină va reveni în ţara central-europeană cu date provizorii pentru weekendul 22-24 august 2025. Circuitul, situat în apropierea lacului Balaton, va fi moder

VIITURA de pe Dunăre ajunge în România. Debitul va atinge valori duble, față de cele actuale

Gandul acum 2 ore
Dunărea va ajunge la valori maxime de până la 9200-9500 mc/s spre sfârșitul lunii septembrie, anunță Apele Române. Conform experților de la INHGA, debitul Dunării va înregistra o valoare de două ori mai ridicată decât cea actuală. Apele Române au an

Vremea

București
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

19°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°