Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcarea neregulamentară i-a „ars“ la buzunare pe mii de ploieşteni

Publicat in Adevarul, joi 18 august 2011 ·

Peste 1300 de maşini lăsate neregulamentar au fost blocate sau ridicate în Ploieşti, în prima jumătate a anului. Lipsa locurilor de parcare este motivul cel mai des invocat de şoferii „taxaţi“.

Zonele în care au acţionat cel mai des angajaţii de la Serviciul Parcări pentru ridicarea sau blocarea maşinilor lăsate neregulamentar sunt staţiile RATP din oraş, trecerile de pietoni, sensul giratoriu de la Caraiman, străzile Dobrogeanu Gherea, Jurnalist Gabi Dobre sau spaţiul verde de la Universitatea Petrol Gaze Ploieşti. De asemenea, acţiuni de acest gen sunt înregistrate chiar şi în parcările cu taxă administrate de Serviciul de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti, unde unii şoferi fie nu achită sau nu afişează tichetul de parcare, fie îşi lasă autoturismele pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi. Motivele cel mai des invocate de către cei care s-au trezit cu „caracatiţa" la roţi sau, mai grav, fără maşină, sunt lipsa locurilor amenajate pentru parcare, dar şi graba. „Îţi ia mai mult să găseşti un loc unde să-ţi laşi maşina decât timpul pe care-l aloci cumpărăturilor sau altor treburi pe care le ai. În loc să ni le blocheze sau ridice autoturismele mai bine ar face amenaja nişte parcări, dar la asta nu se prea pricep", ne-a declarat Florin Vlad, un şofer ploieştean. Uitarea costă! Există însă şi situaţii când angajaţii SGU şi reprezentanţii Poliţiei au fost puşi degeaba pe drumuri de persoane care au uitat unde şi-au lăsat maşinile. Ştefan Ionescu şi Mihaela Mihai sunt ploieştenii care au plătit, în această vară, scump uitarea. Pentru „deranjul" oamenilor legii care le-au căutat autoturismele, cei doi au plătit câte 500 de lei. În municipiu sunt în jur de 1400 locuri de parcare cu plată administrate de SC. SGU Ploieşti SRL, prea puţine în comparaţie cu numărul de autoturisme în continuă creştere în Ploieşti. „Preţul unui bon de parcare este de numai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

La Liga: Betis a câştigat derby-ul andaluz, 2-1 cu FC Sevilla

News.ro acum 2 ore
Echipa spaniolă Betis Sevilla a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea FC Sevilla, în etapa a 29-a din La Liga. Oaspeţii, jucătorii de la FC Sevilla, au deschis scorul în derby-ul Andaluziei, marcând prin Ruben Vargas, în minutu

Un bărbat a fost atacat de urs pe o stradă din Predeal

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost atacat de urs, duminică seară, pe o stradă din localitatea Predeal, victima fiind găsită în stare de inconștiență, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, evenimentul s-a petrecut pe strada Tu

Premiul cel mare de la tragerea Loto 6 din 49 a fost câștigat! Norocosul a jucat cu un bilet de 21,50 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 30 martie, s-a castigat premiul de categoria I în valoare de 31.567.186,80 de lei (6.34 milioane de euro). potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat pe platforma online, joaca.loto.ro și a fost completat

Donald Trump preia modelul lui Putin și țintește spre al treilea mandat, interzis de Constituția SUA. „Nu glumesc. Există metode prin care s-ar putea”

Ziare.com acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat duminică, 30 martie, că nu glumește în legătură cu posibilitatea un al treilea mandat, interzis de Constituția SUA, dar că este prea devreme să se gândească la acest lucru. Republicanul Donald Trump, car

Richard Chamberlain a murit la 90 de ani. Actorul din „Pasărea Spin” și „Shogun” și-a recunoscut în anii ’90 orientarea sexuală

Libertatea acum 5 ore
Richard Chamberlain a murit la vârsta de 90 de ani. Actorul american s-a stins din viață pe 29 martie, în Hawaii, din cauza complicațiilor în urma unui accident vascular cerebral.

Elias Charalambous, înainte de Dinamo – FCSB: „Totul pornește de la zero”. Ce jucători nu pot evolua în derby

Gandul acum 11 ore
Antrenorul celor de la FCSB, Elias Charalambous, a vorbit despre meciul cu Dinamo, derby ce are loc duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în etapa a 2-a a play-off-ului Superligii. Pentru derby-ul din Superliga, FCSB nu-i poate folosi pe Fl

Marius Tucă Show începe luni, 31 martie, de la ora 20.00, LIVE pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe luni, 31 martie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. „Tineți apr

Donald Trump e gata să ia Groenlanda cu forța, cu ajutorul armatei: „O vom primi 100%”

Libertatea acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că a avut „cu siguranță” discuții reale despre anexarea Groenlandei, care este în prezent un teritoriu semiautonom al Danemarcei, potrivit unui interviu acordat postului NBC News.

Trump susține că este „furios” pe Putin. Președintele SUA amenință Rusia cu tarife pe petrol, dacă nu oprește războiul din Ucraina

Mediafax acum 8 ore
„Dacă Rusia și cu mine nu reușim să ajungem la o înțelegere cu privire la oprirea vărsării de sânge din Ucraina, și dacă eu cred că a fost vina Rusiei – ceea ce s-ar putea să nu fie – dar dacă eu cred că a fost vina Rusiei, voi pune tarife secundare

Prima rachetă orbitală lansată din Europa s-a prăbușit la mai puțin de un minut după lansare VIDEO

HotNews acum 10 ore
Racheta Spectrum, fără echipaj, menită să deschidă calea lansărilor de sateliți din Europa, s-a prăbușit la sol și a explodat la mai puțin de un minut după decolare, duminică, în Norvegia, potrivit The Guardian. Start-upul german Isar Aerospace a la

Vremea

București
acum

lun.

9°/19°
mar.

10°/16°
mie.

12°/16°
joi

10°/16°
Iasi
acum

lun.

7°/14°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/12°
mar.

8°/11°
mie.

9°/11°
joi

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

9°/14°
joi

6°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

7°/12°
mar.

6°/17°
mie.

8°/15°
joi

6°/17°