Gorjeanul Sorin Costreie visează să împartă dreptatea în cadrul unui campionat mondial sau european. Pasiunea pentru fotbal a descoperit-o la o vârstă fragedă, iar la 11 ani a ascultat sfatul tatălui său şi s-a înscris la Pandurii.
Cariera de fotbalist a început-o sub îndrumarea antrenorului Constantin Andriucă, despre care are numai cuvinte de laudă. Calităţile sale deosebite ca fundaş central au făcut ca patru ani mai târziu să se antreneze sub comanda lui Emil Săndoi, pe vremea când formaţia gorjeană Pandurii Târgu-Jiu evolua în Liga a II-a. Visul de a avea o carieră de fotbalist i-a fost spulberat însă la 15 ani şi jumătate, când a suferit o accidentare la glezna dreaptă.
„O lună şi jumătate am avut piciorul în atelă şi apoi în ghips. Mi-am dat seama că nu mai pot să joc fotbal, întrucât îmi era teamă de contactul fizic cu ceilalţi jucători şi de o eventuală recidivă. La 17 ani şi jumătate m-am hotărât să urmez cursul de arbitri de fotbal, din dorinţa de a rămâne alături de acest sport. Primul meci pe care l-am arbitrat a fost la Târgu-Cărbuneşti, la juniori. Am avut foarte mari emoţii, dar după primele minute de joc am început să îndragesc din ce în ce mai mult arbitrajul. Am început ca asistent, dar după câteva jocuri am trecut la centru şi am început să oficiez ca şi arbitru“, mărturiseşte tânărul de 22 de ani.
Idolul său, Howard Webb
În 2008 a obţinut categoria a II-a şi a început să arbitreze în Liga a V-a. După un an în care a activat la acest nivel, în martie 2009, în urma unui examen susţinut la Craiova, a obtinut categoria I şi dreptul de a arbitra în liga a IV-a. „Am arbitrat peste 40 meciuri la acest nivel, iar în toamna anului trecut, în urma examenului susţinut la Bucureşti, am reuşit să promovez la Liga a III-a. Cel mai frumos moment din cariera mea de până acum a fost acela în care am fost sunat de membrii Comisiei Cent