Fondul Proprietatea (FP), în calitate de acţionar minoritar, a solicitat convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Hidroelectrica, respectiv Nuclearelectrica, pentru aprobarea listării celor două companii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
"Credem cu tărie că Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt pregătite să iasă pe piaţă şi că acest proces trebuie să înceapă cât mai repede posibil. Companiile au nevoie de finanţare, de mai multă transparenţă şi deschidere, de guvernanţă corporativă îmbunătăţită şi eficienţă crescută. Suntem încrezători că Ofertele Publice Iniţiale ale Hidroelectrica şi Nuclearelectrica pot avea succes, ceea ce va atrage mai mulţi investitori pe piaţă şi va creşte valoarea portofoliului Fondului Proprietatea", a declarat Greg Konieczny, manager de fond, Fondul Proprietatea.
Potrivit unui comunicat al FP, prin ultimul memorandum de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), acţionarul majoritar al Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, şi-a luat angajamentul de a vinde pachete minoritare în aceste companii cu scopul de a genera fonduri semnificative necesare pentru investiţii în sectorul energetic.
În acest context, reprezentanţii Fondului Proprietatea arată că, printre beneficiile listării la bursă a celor două companii se numără creşterea transparenţei şi respectarea unor reguli de guvernanţă corporativă mai stricte impuse de către Bursa de Valori Bucureşti, responsabilitatea decizională a managementului companiilor în faţa tuturor acţionarilor şi un acces mai facil la finanţare, prin capital sau datorie, necesară pentru implementarea unor investiţii importante pentru afacerea lor, precum proiectul Tarniţa pentru Hidroelectrica sau cele două noi reactoare nucleare pentru Nuclearelectrica.
Pe de altă par