Apple, cea mai mare companie de tehnologie din lume, are planuri de investiţii de aproape un miliard de dolari, într-o fabrică de LCD-uri Sharp.
Această mişcare este menită să asigure gigantului american, aprovizionarea cu ecrane LCD mai eficiente, din punct de vedere energetic, pentru gadgeturile iPhone şi iPad, potrivit Reuters.
De asemenea, compania lui Steve Jobs a investit şi într-o fabrică Toshiba.
Potrivit speculaţiilor generate în urma acestor mutări, planul Apple constă în diversificarea furnizorilor.
Producătorii japonezi de cipuri, cum ar fi Elpida Memory, şi Toshiba se vor bucura de comenzi mult mai mari din partea gigantului american, cu condiţia ca relaţia dintre Apple şi Samsung, furnizorul cheie al producătorului american, să se deterioreze.
Compania lui Steve Jobs acuză Samsung în instanţă, de încălcarea unor brevete de invenţie.
Presa din Japonia a preconizat încă de anul trecut că Apple va investi un miliard de dolari în fabrica Sharp.
Astfel, cele două companii au încheiat un contract privind furnizarea de ecrane pentru iPhone 6, care va fi disponibil în cursul anului 2012.