De când se ştiu siliştenii, în fiecare an, la începutul lui august, la ei în sat e mare bâlci, mare. Altădată, ai lu’ Moromete mergeau la bâlci ca să vada circul, să se dea în tiribombe şi să târguiască cele trebuincioase. În timp, singura legătură a rămas salba de turtă dulce înşirată pe aţă.

Chiar dacă au ajuns mai sărace în oferta de produse locale, mai piperate la preţ, mai sufocate de chinezării, bâlciurile de ţară sunt evenimente aşteptate cu entuziasm de-a lungul unui an întreg. Copiii fac din timp economii, economii cheltuite mai mult pe tiribombe şi acadele. Cei mari, spre seară, când micii sfârâie pe grătare, iar berea „se dospeşte" la rece, îmbrăcaţi în haine noi, se îndreaptă ţanţoş spre târg.

Papuci pentru vacă

Pe vârf de deal, la ieşirea spre Balaci, plouase de cu seară şi în iarba umedă roţile maşinilor, care căraseră tarabele şi mărfurile, lăsaseră urme de noroi. Aici se ţinea târgul. Matinali, vreo douăzeci de copii se zbenguiau în zig-zag prin iarba murdară scoţând exclamaţii de uimire ori de câte ori vedeau ceva ce le suscita interesul. Vata de zahăr, turta dulce sub formă de inimioară şi salbele de turtă dulce înşirate pe aţă erau singurele produse şi singurele amintiri ale târgurilor de altădată. În rest, tonete cu haine, tricouri, pantaloni, gentuţe sclipicioase de fetiţe, carpete, covrigi, hârtie igienică, săpunuri, pistoale din plastic, papuci. Toate made in China. Dar nici pentru aceste lucruri ieftine nu se găseau cumpărători, oamenii venind cu banii număraţi în buzunare.

Drumul spre casă de la bâlci este mai scurt atunci când mănânci o îngheţată

Două gospodine, aflate în primii ani ai bătrâneţii, studiau o pereche de papuci din plastic. „De unde să am, maică, 15 lei? Noi mai avem bani? Oricum îi murdăresc imediat ce merg la grajd. Unii, aşa, mai pentru vacă n-aveţi? Ziceam c-o să trăim mai bine, dar