Tatăl meu, Ioan Mărginean, avea atunci 20 de ani şi era în leatul următor ce s-ar fi înrolat dacă războiul ar mai fi continuat să producă eroi nefericiţi.

Dacă se întâmpla asta poate nici eu nu aş mai fi avut ocazia să apar pe lume.

Tata locuia atunci chiar în satul de la poalele dealului Sângeorgiu, cel pe care se dădeau luptele de la Oarba de Mureş. Era un cătun mic cu primii mutaţi aici din satul Oarba. Astăzi este un sat mare şi poartă numele de Sfântu-Gheorghe. Aici am locuit în primii ani ai copilăriei.

Pe timpul luptelor oamenii din cătun s-a refugiat. Tata povestea că a trăit prin satele dinspre sud, Şeulia şi Cucerdea, de pe o zi pe alta. Era un fel de civil înrolat voluntar, ce transporta hrană spre zona satului Cipău unde se aflau unităţile de luptă. Era practic prezent între militarii ce se întorceau sau se pregăteau să treacă râul Mureş spre deal.

Grozăviile pe care le povestea despre ce se întâmpla acolo ne speriau pe noi copiii şi nu puteam crede că chiar aici, la noi în sat, s-au putut petrece atâtea nenorociri pentru bieţii tineri militari.

Cel mai impresionat era când povestea despre Maiorul Vasile Dumbravă pe care îl văzuse la Cipău în carne şi oase şi despre a cărui fapte ne vorbea cu admiraţie.

Imaginea militarilor căzuţi şi rămaşi prin câmpurile cu porumb, ce strigau după mamele lor câte o întreagă zi, până se stingeau singuri, este cea care îmi rămâne în minte pentru totdeauna.

După Revoluţie, tata a iniţiat ideea de a se da numele unei străzi în oraşul Iernut în amintirea eroului Maior Vasile Dumbravă şi a propus autorităţilor de atunci acest lucru.

A fost gestul lui de a face ceva pentru acel om. Cornel Mărginean Tatăl meu, Ioan Mărginean, avea atunci 20 de ani şi era în leatul următor ce s-ar fi înrolat dacă războiul ar mai fi continuat să producă eroi nefericiţi.

Dacă se întâmpla asta po