Tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, i-a băgat un deget în ochi antrenorului secund al formaţiei FC Barcelona, Tito Vilanova, miercuri seară, după ce, în minutul 90+3 al Supercupei Spaniei, de la gruparea madrilenă au fost eliminaţi doi jucători, informează cotidianul Marca.
Mourinho s-a apropiat de Vilanova prin mulţime şi i-a băgat un deget în ochiul drept. Tito Vilanova a reacţionat îmbrâncindu-l pe portughez, în timp ce acesta se îndepărta de el.
În conferinţa de presă de la finalul partidei, Mourinho nu a dorit să comenteze acest incident, spunând că nu ştie cine este Tito Vilanova.
"A fost o partidă spectaculoasă din primul şi până în ultimul minut. Dacă am spune că suntem foarte mulţumiţi când nu câştigăm un trofeu am fi ipocriţi. Este un trofeu mic, dar nu suntem fericiţi că nu l-am câştigat, deşi sunt mulţumit de evoluţia echipei. Am jucat foarte bine în ambele meciuri. Am fost fantastici", a declarat Jose Mourinho.
Potrivit cotidianului As, manşa secundă a Supercupei Spaniei, câştigată de FC Barcelona, a fost marcată şi de altercaţia ce a avut loc în teren între jucători, înainte de incidentul în care a fost implicat Jose Mourinho. În minutul 90+3, Marcelo (Real Madrid) a fost eliminat pentru o intrare dură la Fabregas. În urma altercaţiei ce a urmat au mai fost eliminaţi Ozil (Real Madrid) şi David Villa (FC Barcelona).
Echipa FC Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei, miercuri, după ce s-a impus în manşa secundă cu formaţia Real Madrid, pe teren propriu, scor 3-2 (2-1. Cele două echipe au remizat în partida tur, disputată duminică, la Madrid, scor 2-2.
Tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, i-a băgat un deget în ochi antrenorului secund al formaţiei FC Barcelona, Tito Vilanova, miercuri seară, după ce, în minutul 90+3 al Supercupei Spaniei, de la gruparea madrilenă au fost eliminaţi doi jucători, info