Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exodul medicilor continua

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 18 august 2011 ·

In fiecare luna cate 15 cadre medicale parasesc sistemul sanitar botosanean pentru a pleca la munca in strainatate. Nu vor sa mai auda de sistemul sanitar local. Aproape 150 de cadre medicale, din care 30 de medici, au cerut certificatul de libera practica de la Directia de Sanatate Publica (DSP) pentru a putea pleca in strainatate. Toti au inceput deja dosarele pentru plecari in spitalele din strainatate. La acestia se adauga alti peste 100 care deja au plecat. Cel mai grav este afectata in aceasta perioada Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) de la Spitalul Judetean, care ramane de la o luna la alta fara personal medical. Patru asistenti medicali au informat deja conducerea unitatii ca si-au depus dosare pentru a pleca peste hotare. "Salariile scad in continuu, in timp ce volumul de munca tot creste. Acum nu mai faci distinctie intre nopti si zile, vin la fel de multi pacienti, in stare tot mai grava si tot agresivi. Unii abia reusesc sa-si plateasca ratele si nu se intrevede nicio posibilitate de marire de salariu", a declarat un asistent din cadrul UPU. Sefii UPU spera ca acestia vor mai activa o perioada in unitate, pana cand vor fi gasiti inlocuitori, astfel incat sa nu existe probleme in asigurarea actului medical. "Sper sa nu mai plece din personal, desi cativa din asistenti deja si-au exprimat optiunea de a pleca, iar noi nu le putem ingradi acest drept", a declarat medicul sef Petre Radauceanu, coordonatorul UPU-SMURD. Sursa: Monitorul de Botosani In fiecare luna cate 15 cadre medicale parasesc sistemul sanitar botosanean pentru a pleca la munca in strainatate. Nu vor sa mai auda de sistemul sanitar local. Aproape 150 de cadre medicale, din care 30 de medici, au cerut certificatul de libera practica de la Directia de Sanatate Publica (DSP) pentru a putea pleca in strainatate. Toti au inceput deja dosarele pentru plecari in spitalele din strainatate. La ac

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar, Ilie Bolojan „Decizia noastră de a nu trimite trupe în Ucraina a fost luată după consultările cu partidele politice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Decizia României de a nu trimite trupe în Ucraina a fost luată după consultările cu partidele politice, conform președintelui interimar al României, Ilie Bolojan. Declarația a fost făcută de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, la Ambas

Piedone și ANPC au făcut ravagii și la Gara de Nord. 160.000 de lei, amenzi pentru dezastrul găsit VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Amenzi de peste 160.000 de lei au fost date de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma unor controale făcute la firme din Gara de Nord din Bucureşti. Unele dintre acestea nu aveau autorizaţie de funcţionare, ia

VIDEO Patru cetățeni străini au fost răniți în atacul cu cuțit din Amsterdam

HotNews acum o ora
Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuțit comis joi după-amiază în centrul Amsterdamului, capitala Olandei, sunt cetățeni străini, a anunțat poliția olandeză. Este vorba de o femeie de 67 de ani și un bărbat de 69 de ani, ambii americani; un

Purtătorul de cuvânt al Hamas, ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza

Adevarul acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a fost ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza, potrivit presei afiliate grupării palestiniene.

Anunțul lui Zelenski, după summitul crucial de la Paris: Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocieri / Ce reproșează SUA / Principalele decizii și anunțuri ale liderilor de pe continent

HotNews acum 5 ore
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că reuniunea de la Paris a aliaților Kievului a servit la desemnarea președintelui francez, Emmanuel Macron, și a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanți ai Europei pentru posibile d

Cum va fi vremea în București în perioada 27- 29 martie 2025. Prognoza meteo de la ANM

Libertatea acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în București, în perioada 27 - 29 martie 2025.

SUA au anulat viza a peste 300 de ”ţicniţi” de la manifestaţii împotriva Israelului în campusuri universitare, anunţă Rubio în Guyana

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au anulat vizele a peste 300 de ”ţicniţi” din cauza activismului acestora împotriva Israelului în campusurile universitare americane, anunţă joi secretarul de Stat american Marco Rubio, relatează AFP. Şeful diplomaţiei americane a făcu

Submarin cu 40 de turiști, scufundat în Marea Roșie din Egipt. Cel puțin 6 persoane au murit

Libertatea acum 10 ore
Cel puțin șase persoane au murit, iar alte nouă au fost rănite, după ce un submarin turistic s-a scufundat în largul coastei orașului egiptean Hurghada, pe Marea Roșie, joi dimineață, au declarat surse locale pentru BBC.

CCR a respins sesizările AUR, POT şi SOS România la legea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian naţional şi la legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român

News.ro acum 5 ore
CCR a respins, joi, sesizările AUR, POT şi SOS România la Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor pe teritoriul naţional, şi la Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţii

Putin ”va muri în curând”, afirmă Zelenski într-un interviu, spre deosebire de el, care este ”mai tânăr”. Câtor tentative de asasinat au scăpat cei doi?

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin ”va muri în curând”, a declarat într-un interviu acordat presei ucrainene preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, spre deosebire de el, care este ”mai tânăr”, uitând astfel că au fost amândoi, de la începutul Războ

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/17°
lun.

11°/14°
Iasi
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/13°
lun.

8°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/14°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/13°
Timisoara
acum

12°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/14°
lun.

8°/15°