Instituţia încearcă să oprească întărirea francului, însă reprezentanţi ai pieţei consideră că nu va fi în măsură să inverseze trendul
Ieri am consemnat o nouă zi marcată de o volatilitate foarte ridicată pe francul elveţian, determinată de mişcările băncii centrale din Ţara Cantoanelor şi de reacţia investitorilor la deciziile extreme de politică monetară. Pieţele au mizat pe intervenţii hotărâte ale Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) în zilele precedente, astfel încât deciziile anunţate, care vizează deocamdată doar o extindere a lichidităţii, au fost percepute ca dezamăgitoare, conducând la o întărire abruptă a francului în primele ore ale dimineţii. Perechea valutară euro/franc a coborât cu peste 300 pipşi în numai 30 de minute, de la 1.153 franci pentru un euro, până la un minim intraday de 1,122 franci pentru un euro.
Steven Saywell, head of foreign-exchange strategy la subsidiara londoneză a băncii franceze BNP Paribas a declarat pentru Bloomberg că piaţa a supralicitat în ultimele zile capacitatea de intervenţie a Băncii Elveţiei sau posibilitatea legării acesteia de euro. Acum, neconfirmarea acestor prezumţii lasă loc unei dezamăgiri care să conducă la întărirea francului. Aşteptările invocate de Saywell au condus la o slăbire a francului, de la un minim istoric apropiat de paritatea cu euro, până la o zona de 1.154 franci pentru un euro atinsă în ultimele două zile.
Banca Elveţiei nu a mai luat poziţii pe piaţa spot, având în vedere că pierderile acumulate pe bilanţ se ridicau numai în luna iunie la 36 miliarde USD. În schimb, autoritatea de politică monetară a extins depozitele la vedere ce pot fi accesate de băncile comerciale la 200 miliarde franci, de la 120 miliarde franci, anterior. Un raport al băncii americane Goldman Sachs citat de portalul de informaţii financiare Zero Hedge spune că prin lichiditatea abundentă banca centr