Autorităţile locale din Vânjuleţ trag un semnal de alarmă şi ameninţă cu închiderea căminului de bătrâni, în cazul în care statul nu intervine financiar.
În căminul de îngrijire şi asistenţă din Vânjuleţ, îşi trăiesc bătrâneţea 32 de persoane din Mehedinţi, dar şi din ţară. Sunt oameni ajunşi la peste 70 de ani, nevoiţi să stea departe de casa în care şi-au trăit viaţa din diverse motive. Sunt încurajaţi să facă faţă greutăţilor cu răbdare şi credinţă, iar pentru ei închiderea centrului ar însemna dezastru. „O să murim precum câinii. Nu se poate, avem pensie mică”, ne-a spus Ana Stanciu (76 ani), venită tocmai din judeţul Argeş.
Pentru că le este extrem de dificil să întreţină financiar acest centru, autorităţile locale au cerut sprijinul celor de la judeţ, dar şi la centru.
Răspunsul negativ venit le-a determinat să tragă încă un semnal de alarmă, de data aceasta mult mai disperat: bătrânii şi angajaţii au fost scoşi, astăzi, în faţa instituţiei.
„Am cerut bani peste tot. Am făcut nenumărate adrese prin care am solicitat să mi se aloce bani pentru acest cămin. De la preşedinţie la Consiliul Judeţean, la Ministerul Muncii, am făcut adrese şi la parlament, de peste tot mi s-a răspuns că să mă descurc cum pot din fondurile proprii. Mă descurc extraordinar de greu. Am 14 angajaţi, am făcut reduceri, nu am ce să fac. Până la urmă trebuie să închid, n-am altă soluţie”, ne-a spus Costaiche Nistor, primarul comunei Vânjuleţ.
Consiliul Judeţean nu îi poate ajuta
Bătrânii spun că închiderea căminului ar însemna aruncarea lor în stradă. „Aici avem tot ce ne trebuie. Suntem ca o familie aici, de la contabil până la director şi de la director până la primar. Avem grădină, muncim care putem. Pentru mine, e ca în al noulea cer aici. Parcă sunt nou născută. Nu vrem să se închidă. Noi, care putem, dacă nu