Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspectul în cazul uciderii prostituatei din Timişoara şi-a recunoscut fapta

Publicat in Romania Libera, joi 18 august 2011 ·

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Timiş, Ion Braşoveanu, afirmă că bărbatul ce a înjunghiat trei femei pe stradă la Timişoara a declarat că a ucis-o pe femeia al cărei cadavru a fost găsit pe Calea Şagului şi care era prostituată, dar declaraţiile sale trebuie coroborate cu probe şi mărturii.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Timiş, Ion Braşoveanu, a declarat, joi, că Aurel Mîndrilă, bărbatul acuzat că a înjunghiat trei femei pe stradă, la Timişoara, a dat o declaraţie în care susţine că tot el a omorât o femeie, în urmă cu câteva zile, pe Calea Şagului din municipiu, însă afirmaţiile sale trebuie coroborate cu probe materiale şi mărturii, informeaza Mediafax.

"Aurel Mîndrilă a dat o declaraţie în care susţine că el a ucis-o şi pe femeia găsită înjunghiată pe Calea Şagului. A spus că a avut acelaşi motiv ca şi în cazul celorlalte trei femei înjunghiate neletal. Însă nu putem merge mai departe numai pe baza declaraţiei lui, aceasta trebuie coroborată cu probe. În continuare împreună cu Poliţia se fac cercetări şi se încearcă să se coroboreze declaraţiile lui cu probe materiale sau testimoniale, dacă se găsesc martori", a afirmat Braşoveanu.

În noaptea de duminică spre luni, trupul neînsufleţit al unei femei de 42 de ani, care practica prostituţia, a fost descoperit în apropierea unei benzinării de la ieşirea din municipiul Timişoara, pe Calea Şagului. Conform anchetatorilor, femeia avea mai multe escoriaţii la faţă, precum şi o plagă prin înţepare în partea stângă a toracelui.

Marţi, trei femei au fost înjunghiate pe stradă, la Timişoara.

Prima, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost înjunghiată, marţi la prânz, cu un cuţit în abdomen, în apropierea Pădurii Verzi, din zona UMT, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Municipal din Timişoara. Ea le-a declarat poliţiştilor că a fost tăiată de un bărbat necunoscut, c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 27 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°