Plimbîndu-te prin Pere Lachaise, celebrul cimitir parizian, vezi, la un moment dat, în capătul unei alei umbrite, un sarcofag destul de mare pe care scrie Enesco. Doar atît. Este, fără îndoială, mormîntul marelui nostru compozitor, George Enescu. Există şi o companie de cadouaşe numită Enesco, fără nicio legă-tură cu compozitorul nostru. Este doar un cuvînt bazat pe pronunţarea iniţialelor de la N. Shure Company, adică EnEsCo. Şi mai este şi European Network of Educational Support and Concern, tot E.N.E.S.CO.
Este oleacă de surpriză aici, în des-coperirea sarcofagului Enesco, deşi îţi aminteşti brusc că, într-adevăr, marele nostru compozitor îşi doarme somnul de veci în acest cimitir. Pe harta vedetelor Pere Lachaise nu este trecut şi mormîntul lui George Enes-cu. Sau nu era, cu ani în urmă. Nu trebuie să înţelegem aici că francezii nu respectă memoria celui mai mare compozitor român. Din cauza abundenţei din ofertă, la ei se stă la rînd iar Harta pentru vizitatorii Pere Lachaise are alte priorităţi.
George Enescu s-a născut exact acum 130 de ani, deci pe 19 august 1881, la Liveni, în judeţul Botoşani. Desigur, a mers de mic spre muzică, a cîntat de timpuriu la vioară şi a studiat întîi cu Niculae Chioru, lăutarul, dar şi cu ves-titul Eduard Caudella. Începe şcoala la 7 ani, la Viena, şi o continuă la Paris. La 17 ani neîmpliniţi debutează cu o compoziţie, Suita simfonică Poema Română, op. 1, la Paris. În prima jumătate a secolului XX a avut o activitate prodigioasă, compune şi concertează. În 1936, acum 75 de ani, opera sa, Oedipe, are premiera la Paris şi de la început se bucură de succes. Al Doilea Război Mondial îl scoate din lumina reflectoarelor, ambele sale scene, cea franceză şi cea română, suferind din plin. Şi-a petrecut ambele războaie mondiale la Bucureşti, văzîndu-şi de marea sa menire, muzica. În 1946 alege exilul parizian, în ţară comunism
