Doi indivizi au intrat, luni, fără drept în curţile a două persoane din comuna Sălcia Tudor. După acest episod, una dintre victime a sunat la 112 şi a povestit poliţiştilor cele întâmplate.
Cei doi indivizi, localnici în comuna amintită, au pătruns în curtea imobilului persoanei reclamante şi a unui vecin şi au distrus porţiuni din gardurile împrejmuitoare şi câte o fereastră de la fiecare locuinţă, iar unul dintre atacatori a lovit şi proprietara. Vecinul care s-a ales, de asemenea, cu gardul distrus nu a depus plângere la poliţie. Oamenii legii au efectuat cercetări în urma sesizării şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.