Remarca Dan Puric intr-o emisiune televizata, in urma cu cativa ani. Imposibil de contestat. Substanta rara de umor se afla pe cale de disparitie in Romania. Spiritul fin reclama agerime a mintii, educatie, respect, proprietatea termenilor, vocabular vast. Intr-un cuvant, eleganta.
La polul opus, caragata, luarea in tarbaca, zeflemeaua fortata sunt o arma. Una stirba, dar cu atat mai daunatoare. Utilizatorul ei o poarta in teaca din panza de sac si, de obicei, este scund de statura morala.
Pana spre mijlocul veacului trecut, anecdota, snoava, gluma faceau casa buna cu umorul de calitate. Cu izvor folcloric, preluat din publicatii straine de prestigiu ori pur si simplu rod al imaginatiei inspirate, tematica era variata si tratata cu autentic bun gust.
Adesea, caricatura de presa facea deliciul cititorilor. Desigur, pana la aparitia celei practicate obsesiv de catre noua oranduire comunista, zelos betonata in Romania. File de calendar, almanahuri, reviste-tip Urzica (pana la un timp) debordau de schite desenate si bancuri insusite de la "fratele sovietic eliberator". Toate atacau grosier capitalismul "in descompunere", imperialismul anglo-american.
Nu erau omisi magnatii finantelor si fostii politicieni romani. Imi amintesc de o mazgalitura colorata infatisand un bocanc proletar, bine lustruit cu vax, care lovea dosul generalului Radescu, ultimul prim ministru neatins de molima rosie.
Fara indoiala, cavalerii spiritului de altadata raman, pana astazi, inegalabili. Pamfil Seicaru, patronul absolut al liberei exprimari, condei ascutit si incisiv, fondator impreuna cu Cezar Petrescu al revistei satirice "Hiena". Pastorel Teodoreanu, epigramist de seama, membru marcant al boemei iesene si bucurestene, caruia Mircea Ionescu Quintus ii dedica urmatorul catren: "Sa-nchinam paharul/ Pentru Pastorel/ N-a fost nici Cotn
