Am regăsit aici Poveștile cu Zâne ale Contesei de Segur (1799-1874), cele pe care le-am citit și răscitit în copilărie și pe care nici acum nu m-am rușinat să le răsfoiesc, online. Cartea din copilăria mea arăta exact așa

Atmosfera din poveștile contesei este specială iar personajele nici nu mai are vreun sens să spun că sunt pe măsură. De altfel și contesa este un personaj extrem de complex în istoria literaturii franceze. De origine mongolă, ea s-a născut în Rusia, cu numele de Sofyia Feodorovna Rostopchina și a fost crescută de o mamă autoritară și uneori crudă (în numele catolicismului la care s-a convertit urmat apoi de exilul familiei lor în Franța, în 1817) și adorată de tatăl ei, fost guvernator al Moscovei. În literatura contesei apar frecvent ca personaje mama vitregă, sau pur și simplu rea și tatăl iubitor dar supus mamei. Din cauza ambiției mamei sale, Sofyia a trebuit să se căsătorească de conveniență cu contele de Segur cu care a avut opt copii: patru băieți și patru fete.

Sofyia a devenit cunoscută mai ales datorită romanului său Necazurile Sofiei, o autobiografie (carte pe care apropo, găsiți aici) în care povestește și despre defectele ei din copilărie (lăcomia, minciuna, înșelătoria, răutatea) și despre încurcăturile în care intra datorită acestora dar și despre bătăile pe care i le aplica mama ei în numele educației. Criticii din acea perioadă spuneau despre ea că este sadică deoarece multe dintre corecțiile corporale sau emoționale pe care le descrie sunt cu adevărat crude. Spre exemplu, la un moment dat, Sofia este pedepsită de mama ei pentru că omorâse și tăiase apoi în bucățele o albină să poarte bucățelele albinei înșirate pe ață, în jurul gâtului, până când ele se vor usca și vor cădea singure. Altă dată ea este dusă de mama ei la plimbare, într-o pădure plină de lupi și testată dacă poate să reziste tentației de a se opr