Există sau nu societate civilă reală în România? Răspunsul e foarte simplu. Și vine de la Roșia Montană. Un festival cultural – ”FânFest 2011” – cu dezbateri, conferințe, teatru-lectură, proiecții de filme documentare, tururi ghidate, povești pe lângă foc, piețe de produse agricole și manufacturiere, concerte de jazz, rock, indie, alternativ, electro, care a adunat 1.500 de participanți. Totul bazat în exclusivitate pe voluntariat. Mai mult, finanțat în cea mai mare parte a lui din donațiile persoanelor fizice. Asta chiar e societate civilă reală.
Despre cât de defazată e presa autohtonă față de cea mai importantă mișcare civică din România din ultimii zece ani am scris ieri (detalii aici) . Din fericire au existat și excepții (le menționez, chiar cu riscul asumat să-mi fi scăpat unele instituții care au relatat corect despre festival): TVR Cluj, TVR, România Actualități și Radio Cluj (a fost unul din momentele în care serviciile publice de radio și televiziune – mai exact jurnaliștii acestor instituții – chiar și-au făcut munca în conformitate cu scopul pentru care există), Kamikaze, Adevărul, Cotidianul.ro. La care se adaugă câteva site-uri locale și bloguri.
Subordonată zecilor de milioane de euro ”investiți” de RMGC în publicitate, cea mai mare parte a presei autohtone a impus o blocadă împotriva evenimentelui și a mesajelor organizatorilor. Mai mult, a promovat mesajele conflictuale ale aceleiași companii, menite să sperie eventualii doritori de un week-end la munte. Faptul că în ciuda blocadei și a mesajelor agresive, ”FânFest 2011” a reușit să adune resursele umane și financiare pentru a se desfășura este o altă mare victorie a societății civile. Și o dovadă a faptului că a reușit să-și formeze o rețea paralelă și exterioară presei mainstream. Care nu mai poate fi controlată.
*** Fragmentarium:
Mona Nicoară, regizor ”Școala noastră” (a