Pentru două săptămîni, cît am avut concediu, am fost departe de ţara mea de glorii, ţara mea de dor. Nu de distanţă vorbesc, căci Germania nu e aşa departe de România... Într-o Bavarie tradiţională, unde oamenii trăiesc în case de pe la 1500 şi merg la biserici construite pe la anul o mie şi ceva, unde berăriile la fel de vechi se mîndresc cu tot felul de specialităţi ciudate, printre care Rauchbier (bere afumată), unde orice eveniment cultural strînge public numeros, iar viaţa decurge liniştit şi firesc, isteria dîmboviţeană pe care-o laşi în urmă pare de pe o altă planetă. Chiar te întrebi: cum pot să trăiască oamenii aceia în tihnă, fără să aibă habar de toate lucrurile care agită viaţa publică românească? Pierd toate Breaking News-urile de la televiziunile noastre, toate discuţiile aprinse şi extrem de interesante din studiouri, toate declaraţiile unor politicieni şi contra-declaraţiile altor politicieni, toată febrilitatea pe care o au jurnaliştii noştri, conştienţi că transmit publicului evenimente de început şi (mai ales) de sfîrşit de lume!
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Alături de bavarezi, m-am cufundat şi eu în viaţa aceasta plină de inconştienţă, în care nu mai ajunge la tine nici unul dintre lucrurile epocale de la Bucureşti şi în care – vorba sloganului unei televiziuni tipic româneşti – nici nu ştii ce pierzi. La televizorul din camera de hotel aveam o groază de posturi germane (de la cele centrale, pînă la cele bavareze), CNN şi un canal franţuzesc de turism. În mod absolut curios, la nici un post nu se pomenea o iotă despre ceea ce se întîmpla în România. Singura prezenţă românească era la postul de muzică Viva: Alexandra Stan cu clipul piesei „Mr. Saxobeat“, care era dat de nemţi destul de des (şi în playlist-ul postului, şi în fiecare calup de pub
