Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI Încă 30 de zile de arest pentru rusul Eduard Baghirov. Decizia a fost adoptată ieri, de către Judecătoria Centru

Publicat in Adevarul, joi 18 august 2011 ·

Mihai Formuzal îi ascunde pe elevii repetenți de ochiii ministrului Educației, iar Igor Muntean a preluat șefia misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Brazilia.

Bloggerul rus Eduard Baghirov va sta în detenție pentru încă 30 de zile. Judecătoria Centru a prelungit termenul de reținere la solicitarea procurorilor, pentru o serie de investigații suplimentare, mai scrie pe inprofunzime.md. Baghirov a fost arestat la Chișinău în data de 16 iunie, sub acuzația de implicare în mișcările de masă petrecute în aprilie 2009.

Mihai Formuzal vs Mihai Șleahtițchi: Bașcanul Găgăuziei îi „motivează" pe elevii repetenți

Ieri, după ședința Guvernului, bașkanul Găgăuziei Mihai Formuzal a precizat că elevii care au vrut să se înscrie la instituțiile de învățământ superior au făcut-o deja, fără să numească univesitățile la care se referă. „Toți copiii care ua vrut să-și continue studiile în colegii, au mers în colegii, cine a vrut în universități - au fost admiși în universități. Nu voi spune unde anume, că domnul Șleahtițchi să nu înceapă a trimite scrisori", a spus bașkanul Găgăuziei pentru Unimedia.md

Igor Muntean a fost numit ambasador în Brazilia

La aproape o lună de la numirea sa în poziția de șef al misiunii diplomatice moldovenești în SUA, Igor Munteanu a fost desemnat și ambasador în Brazilia. Guvernul Republicii Moldova a decis ca diplomatul să dețină cele două funcții, prin cumul, se arată pe Jurnal.md.

Mistreții au făcut prăpăd în lanuriue din Ciuciuleni

Locuitorii din satul Ciuciuleni, raionul Hâncești sunt terorizați de porcii mistreți care le atacă recoltele de porumb. Potrivit ProTV.md, localnicii spun că, în urmă cu trei ani, membrii unei asociații de vânători au adus 50 de mistreți. Vânătorii, însă, vor să ia în arendă un teren de 50 de hectare, astfel încât să plaseze animalele în niște cuști speciale. Locuitorii sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°