Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Scorpionii“ s-au întors acasă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 august 2011 ·

Militarii Batalionului 20 Infanterie şi cei ai Batalionului 26 Infanterie, cunoscuţi drept „Scorpionii Negri“, respectiv „Scorpionii Roşii“, s-au întors din teatrul de operaţiuni din Afganistan

Cei aproape 1.400 de „scorpioni“ care au luptat în Afganistan au început să sosească în ţară încă de acum trei săptămâni, însă ultimii dintre ei au ajuns la Craiova abia marţi, iar ieri a fost organizat ceremonialul de revenire. La festivitate a participat, alături de autorităţile publice locale, şi ministrul Gabriel Oprea, care le-a urat militarilor craioveni bun venit şi i-a felicitat pentru „modul exemplar în care şi-au îndeplinit misiunea“. După ceremonialul militar de întâmpinare, a fost organizată o festivitate de decorare a drapelelor de luptă ale „scorpionilor“. Astfel, drapelele de luptă ale Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri“ şi Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii Roşii“ au fost decorate cu Ordinul „Virtutea Militară“ în grad de ofiţer, cu însemn de război, respectiv cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de cavaler, cu însemn de război. Ministrul Gabriel Oprea i-a amintit şi pe cei doi „Scorpioni Roşii“ care şi-au pierdut viaţa în misiuni de patrulare pe autostrada A1 din Zabul-Afganistan. „Eforturile militarilor care au acţionat în Afganistan au fost plătite cu sacrificiul suprem de sublocotenentul post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru şi sublocotenentul post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu. Asigurăm familiile lor şi ale tuturor eroilor noştri că amintirea lor va fi întotdeauna onorată“, a precizat Gabriel Oprea.

S-au întors mai puţini

Militarii Batalionului 20 Infanterie şi cei ai Batalionului 26 Infanterie au plecat în Afganistan la sfârşitul anului trecut, respectiv în ianuarie anul acesta. Printre misiunile „scorpionilor“ s-au numărat menţinerea libertăţii de mişcare pe autostrada A1 din Afganistan, reducerea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 21 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 41 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 35 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 45 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 54 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 23 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°