Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul Ştiinţa Craiova, locul doi la Braşov Junior Cup

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 august 2011 ·

Chiar dacă pare un „clişeu“, putem susţine cu tărie că oltenii au fotbalul în sânge şi că valorile nu contenesc să apară. Ultima dovadă a fost adusă de grupa de copii născuţi în 1998 a clubului Viitorul Ştiinţa Craiova, care a reuşit să „doboare“ nume mari ale fotbalului românesc în materie de juniori şi să urce pe treapta a doua a podiumului la ediţia a treia a turneului internaţional Braşov Junior Cup, cel mai mare din sud-estul Europei. Elevii lui Marian Calafeteanu şi Mircea Papa au câştigat faza grupelor, trecând pe rând de Pajura Huşi (2-0, goluri V. Constantin şi B. Geanâmu) şi Energia Rovinari (2-0, „dublă“ B. Geanâmu), şi remizând cu CSM Reşiţa (0-0). În sferturi, echipa craioveană n-a stat la „discuţii“ cu FC Braşov, câştigând cu 2-0 (G. Ciocan, Cr. Andrei), iar în faza semifinalelor a trecut de Academia „Gheorghe Hagi“ în urma loviturilor de departajare. După cele 60 de minute regulamentare de joc, scorul a fost 1-1, golul craiovenilor fiind semnat de Cristian Andrei, iar rezultatul final a fost 9-8, oltenii fiind felicitaţi până şi de „Rege“. În finală, lucrurile s-au complicat însă, Cautis Steaua Sudului dovedindu-se mult prea bună momentan pentru Viitorul Ştiinţa Craiova, bucureştenii câştigând cu 2-0.

„Este o realizare pentru noi acest loc doi ocupat la Braşov, întrucât suntem un club aflat într-o etapă de formare. Acest succes ne demonstrează că suntem pe un drum bun şi ne obligă totodată să muncim mai mult în viitor şi să aspirăm la lucruri îndrăzneţe“, a comentat finanţatorul clubului craiovean, Silviu Bogdan. Fostul arbitru divizionar A a mai avut un motiv de bucurie la acest turneu, Andrei Urâtu fiind declarat cel mai bun portar la categoria sa de vârstă.

Grupa de ‘98 a clubului Viitorul Ştiinţa Craiova este formată din: Andrei Urâtu, Cătălin Popescu, Ştefan Vlădoiu, Gabriel Ciocan, Mihai Ivan, Cristian Andrei, Alexandru Cojocaru, Paul H

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Explozie într-un poligon militar din Vâlcea: Patru elevi și un instructor, răniți

HotNews acum 25 minute
Incidentul a avut loc în poligonul Goranu, județul Vâlcea în timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real. „Patru elevi și un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum 2 ore
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 30 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Orban, după ce a vorbit cu Putin la telefon: Noi am propus un armistiţiu de Crăciun, dar Zelenski l-a respins. Kievul spune că nu a existat o astfel de discuție

HotNews acum 3 ore
Viktor Orban a avut o conversație telefonică, miercuri, cu președintele rus Vladimir Putin, în care au discutat despre situația din Ucraina. Premierul maghiar spune că ulterior i-a propus lui Volodimir Zelenski un armistițiu „de Crăciun”, însă acest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°