Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adversara Stelei, ŢSKA Sofia, a "subordonat" în trecut Dinamo cu 8-1!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 18 august 2011 ·

Steaua va întîlni în această seară formaţia ce a produs cea mai severă înfrîngere în cupele europene rivalilor din "Ştefan cel Mare".

Gruparea "roş-albastră" va încerca în dubla cu "Steaua Bulgariei" să repete performanţele din precedentele confruntări eliminatorii, asta, deoarece în 1998 şi în 2004 bucureştenii s-au calificat mai departe. Totuşi, adversara de astăzi este nimeni alta, decît, echipa ce a produs una din cele mai drastice insuccese unei formaţii din Liga 1 (Divizia A).

În primul sezon în care un club românesc s-a aliniat la startul competiţiilor europene înfiinţate după cel de-al doilea război mondial, CCE, Dinamo a trecut în prima fază de Galatasaray, apoi, au dat peste ŢDNA, actualul ŢSKA. Pe 21 octombrie 1956, la Sofia, 50.000 de spectatori au asistat la victoria favoriţilor cu 8-1. Scorul a fost deschis de Ivan Kolev în minutul 12, iar pînă la pauză, "militarii" au mai marcat prin Milanov şi Panaiotov. Nici în a doua repriză dinamoviştii nu au izbutit să oprească iureşul gazdelor, aceştia înscriind încă de 5 ori prin aceiaşi Ivan Kolev de două ori, Milanov şi Panaiotov, dar şi prin Georgi Dimitrov. În cele din urmă, Gheorghe Băcuţ a transformat o lovitură de pedeapsă şi a făcut ca scorul final să arate o diferenţă de numai 7 goluri.

DINAMO: Florea Birtaşu, Petru Izghireanu, Ladislau Băcuţ, Gheorghe Toma, Valeriu Călinoiu, Gheorghe Băcuţ, Vasile Anghel, Gheorghe Voica, Alexandru Ene, Valeriu Neagu, Ioan Suru.

Rezultatul consemnat la Sofia a reprezentat cel mai mare eşec din punct de vedere al scorului suferit de Dinamo în 174 de meciuri disputate în cupele europene. Totodată, pentru gruparea de la sud de Dunăre, scorul a rămas drept cel mai categoric succes în CCE/UCL.

Şi polonezii ne-au dat 8!

De asemenea, o reprezentantă a campionatului polonez, acolo de unde vine şi adversarul Rapidului

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 7 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Două medalii de aur pentru tricolori la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM

News.ro acum 11 ore
România a câştigat duminică două medalii de aur la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM, care s-au desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina. Manuela Mureşan (Dinamo-Mit Clima-BikeXpert) s-a impus la clasa Elite Feminin din cadrul Campionatelor Bal

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°