Probabil cea mai bine plasată biserică a Veneţiei, după San Marco, biserica desemnată în cele ce urmează cu sigla SGM (terminată, după moartea autorului, şi completată în ansamblul mănăstiresc de Baldassarre Longhena) este, probabil, cea mai spectaculoasă lucrare de artă sacră a lui Andrea Palladio. Campanilla sa este a doua după cea din piaţa de peste Canal Grande. Claustrele care îi sînt adosate sînt o minune a acestui tip de refugiu din lume (în Veneto, le concurează, în topul propriu, doar cele patru de la biserica unde odihnesc moaştele Sf. Anton de Padova).
Dar ea este, de asemenea, plasată într-un triptic de lucrări palladiene la Veneţia. Biserica de la Zittele i se adaugă în stînga, cum privim dinspre coloanele de intrare în Piaţa San Marco, pentru ca triada să se închidă cu Il Redentore. Zittele este un cer cupolat peste un pămînt pătrat. Nu este nimic altceva de spus în ceea ce priveşte spaţiul sacru. Poate doar faptul că, aproape în acelaşi timp istoric, la un mod similar, uluitor de simplu şi de expresiv de a reprezenta arhitectural o imago mundi se gîndise şi Mimar Sinan Paşa, la Istanbul. Chiesa del Redentore, dedicată de Senatul Serenissimei Republici, ca şi Santa Maria della Salute, ieşirii din ciuma de la 1576, este un plan treflat precedat de un pronaos cu capele laterale. Pentru noi, cei obişnuiţi cu scara minoră a bisericilor treflate de pe la noi, Il Redentore ne dă o lecţie binemeritată de excelenţă a acestui tip de biserică. Dacă aş fi prins a treia duminică din iulie la Veneţia, vedeam şi sărbătoarea anuală în care veneţienii, în pelerinaj, trec canalul Giudecca pînă la acest lăcaş de cult, spre a mulţumi, iarăşi şi iarăşi, cerului cupolat dinlăuntrul său.
DE ACELASI AUTOR Experiment în orizontul tradiţiei O sută de ani de istorie edificată Cine era, cine (mai) este arhitectul? Tradiţia tectonică Fiecare dintre aceste biseric
