Calea Griviţei – Podul Tîrgoviştei de odinioară – era, acum numai o sută de ani, artera vitală de legătură între Gara de Nord şi centru. Pînă la răspîntia cu Buzeşti, a avut, pe ambele laturi, case negustoreşti frumoase care reflectau mîndria de a fi dobîndit, într-o singură generaţie, o avere de lăsat, odată cu locuinţa, urmaşilor. De la Buzeşti încolo, agitaţia febrilă a unui comerţ de contact direct cu strada dădea clădirilor un aspect de bazar levantin, de suk african, ceea ce îşi aminteşte foarte bine Gregor von Rezzori. Cît se întindea însă mahalaua Sfinţii Voievozi, mergînd către Manea Brutarul, atmosfera patriarhală se aşternea ocrotitoare peste case fără etaj sau doar cu unul singur, cărora totuşi îmbrăcămintea de stucatură le înnobila înfăţişarea, iar cîte un cerdac, coborînd spre copacii din jur, era locul unde stăpînii îşi sorbeau cafeaua, cu ochii după trecători.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul O Primărie megalomană a reuşit pînă acum să distrugă tot ce a putut, la răscrucea Căii Griviţei cu Buzeşti, dincolo de care privirea nu se mai opreşte pînă la vechiul hotel de la colţul cu str. Dr. Polizu. Dacă au mai rămas în picioare Hala Matache şi casa cu ferestre în stil arăbesc de la care se deschide strada spre piaţă, aceasta se datorează unei reacţii energice a activiştilor din ONG-uri, dar mai departe, la intrările în Buzeşti ale străzilor Popa Tatu şi Mircea Vulcănescu – acolo unde se plănuieşte un larg sens giratoriu –, demolările vor intra adînc în aceşti afluenţi ai Diametralei. De fapt, şi Calea Griviţei e ameninţată. Asaltul nu se poate opri, e ca o boală molipsitoare. Semnele acestei contagiuni se recunosc chiar la destul de mare distanţă în interiorul Căii Griviţei care, de ani de zile, începuse să fie muşcată de blocuri, şi din direcţia opusă.
O situaţie disperată este aceea pe c
