La doua decenii de la lovitura de stat esuata de la Moscova este bine sa ne reamintim ce a insemnat proiectul leninist si care au fost consecintele prabusirii sale. A fost o tentativa de a institui o ordine inspirata de precepte utopice, de convingerea ca proprietatea privata este diabolica si trebuie distrusa, ca drepturile umane sunt o fictiune burgheza, ca pluralismul este o lozinca a “liberalismului putred”. Paradigma istorica leninista, o reincarnare a maximalismului iacobin, a fost motivata de visul revolutionarii nu doar a economiei si societatii, dar si a conditiei umane in genere. Paradoxal si deconcertant, sunt inca unii intelectuali care sustin necesitatea de a revaloriza, ba chiar de a pune din nou in practica ceea ce ei privesc drept “evenimentul” bolsevic, curajul de a depasi un orizont presupus inchis al imaginatiei istorice. Se afirma ca liberalismul ar fi un demers descarnat,atomizant, fara suflet, incapabil sa tina cont de individ, ceea ce, sa recunoastem, este o expresie a hubris-ului filosofic al stangii radicale. Deci nu totalitarismul striveste individul, ci liberalismul.
O reconsiderare, chiar si a leninismului, este utila cata vreme se respecta adevarul istoric si nu se aluneca pe panta hagiografiilor partizane si a distorsiunilor mitopoetice. Cum observa ziarista rusa Masha Lipman intr-un articol din “Washington Post” din 18 august 2011, nici macar organizatorii puciului din august (Ianaev, Kriucikov, Iazov si acolitii lor) nu au mai simtit nevoia sa invoce, in jalnicul lor comunicat, umbra lui Lenin. Decrepitul slogan, “Lenin a trait, Lenin traieste, Lenin va trai”, nu mai spunea nimic nimanui. Spre a ma exprima heideggerian (ori zizekian), “grandoarea istorica a bolsevismului” era definitiv compromisa si iremediabil epuizata. Sigur, au existat si exista inca nostalgicii vechiului sistem, dar patosul ideologic de-odinioara s-a evap
