Foştii colegi au ales o cale inedită, online,pentru a scrie un volum de memorii despre promoţia lor din 1966 de la liceul „Spiru Haret".
La 45 de ani de la terminarea liceului, „spiriştii", cum îşi spun majoritatea absolvenţilor acestei şcoli, nu numai că ţin legătura foarte strâns - întâlnindu-se prima oară cu toţii „la zece ani, apoi la cinci ani şi apoi din doi în doi ani", după cum ne-a povestit unul dintre ei, Bruno Gheorghievici, dar au scris la mii de kilometri distanţă unul de altul o carte de amintiri cu ajutorul internetului. Autorii sunt răspândiţi în toată lumea, din Japonia până în America de Nord, în Nigeria sau Israel şi în cel puţin şapte ţări europene.
O carte de tip nou, care este specială nu numai pentru autori, dar şi pentru viitorii şi mai tinerii cititori care vor descoperi un „model pedagogic uitat, dacă nu chiar desconsiderat de sistemul de învăţământ contemporan", notează Andrei Pleşu.
Cum a început
Aventura realizării acestei cărţi are deja o istorie, după cum povesteşte într-un interviu Mihai Vasilescu, unul dintre cei care au reuşit să adune amintirile atâtor foşti colegi. „Editorii cărţii sunt elevii Mihai Vasilescu şi Nick Lerescu", atrage atenţia o altă „spiristă" de generaţie '65, Ileana Costea, profesor la California State University, şi care abia aşteaptă să facă, de asemenea, un volum cu istoriile foştilor săi colegi. Ileana Costea a publicat un text amplu despre volumul „Amintiri din Şcoală", în Observatorul de Toronto de marţi, făcând încet-încet cunoscută această apariţie editorială.
„Ideea a venit simplu", a spus pentru România liberă Bruno Gheorghievici, om de afaceri, cetăţean grec, care în timpul ce-lor trei luni de vară revine în ţară, la casa de la Bran. „Suntem foarte legaţi unul de altul deşi am plecat în lume. Cele două clase paralele din generaţia noastră aveau aproximativ 60 de elevi în