Citeam, zilele acestea, un articol despre circul adiacent unei nunţi ţigăneşti făcute în centrul Timişoarei şi priveam, în fotografiile care însoţeau textul, convoiul impresionant de maşini luxoase – toate, mărci de renume în industria auto –, maşini pe care nu mulţi oameni de afaceri din România şi le permit. Nu este, însă, o imagine inedită. Din contră, este obişnuită la nunţile şi la înmormântările romilor cu ştaif din Timişoara, când coloanele de maşini par să aibă şanse mari să bată, ca valoare, şi convoiul prezidenţial. Imaginea este, de altfel, în concordanţă cu vilele nu neapărat de bun gust, dar impunătoare şi foarte scumpe pe care le au în proprietate.
Problema este că ceea ce văd jurnaliştii nu văd, de exemplu, reprezentanţii Parlamentului în teritoriu. Iar miopia lor rezultă nu neapărat din legislaţia care favorizează şi încurajează bogăţia nejustificabilă, cât dintr-o inerţie (auto)impusă în faţa acestor spectacole, groteşti adeseori, care vorbesc de la sine despre foarte, foarte mulţi bani câştigaţi nu se ştie cum. Nu am auzit, în ultimii 5 - 10 - 15 ani, ca vreunul dintre parlamentarii locali, care asistă la demonstraţiile acestea de opulenţă greu dacă nu imposibil de justificat, să aibă iniţiativa de a propune excluderea prezumării caracterului licit al dobândirii averii din legea fundamentală.
A făcut-o recent şefului statului – şi, cu siguranţă, nu privind spre averile despre care vorbeam mai sus, ci spre cele ale unor parlamentari, ale unor funcţionari publici, ale căror avuţii sunt cocoţate trufaş în “Top 300” –, când a prezentat câeva propuneri de modificare a Constituţiei. Înainte de a (nu) fi votate în Parlament, propunerile preşedintelui au trecut pe la Curtea Constituţională unde, previzibil, a fost decisă neconstituţionalitatea majorităţii lor. Una dintre prevederi viza exact dreptul de proprietate p
