Un complex social multifuncţional unde copiii vor putea învăța, printre altele limba chineză şi arabă, va fi deschis, astăzi, în sectorul 2. Centrul de zi de pe strada Oituz este destinat prevenirii abandonului şcolar şi recuperării cazurilor de copiilor cu dizabilităţi multiple, inclusiv prin implicarea familiilor lor.
Aici, elevii vor fi implicaţi în diverse activităţi educative, inclusiv prin învăţarea de limbi străine cum ar fi chineza și araba şi a folosirii calculatorului, iar cazurile de dizabilităţi vor fi tratate specific.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 2 spun că investiția realizată din bugetul local, a pornit de la studiul Uniunii Europene care arată că anual un număr de 6 milioane de tineri (ceea ce înseamnă aproximativ 14% din numărul total de elevi) renunţă la şcoală.
Astfel, la nivelul statelor europene stabilirea unui obiectiv de scădere a ratei abandonului şcolar la o rată de 10 % până în anul 2020.
In România, studiile au evidenţiat o creştere a ratei eşecului şcolar cu o treime în ultimii 9 ani, ceea ce reprezintă o gravă problemă socială, iar prognozele arată că acest fenomen se va accentua din cauza crizei economice.