Spuneam, nu demult, că actuala criză va duce inevitabil la o modificare a valorilor financiare la care ne raportăm. Inclusiv în ceea ce privește evaluarea activelor financiare, o cauză principală a crizei fiind supraevaluarea unor active, indiferent dacă erau corporale sau necorporale.
După părerea mea, reevaluarea sistemului de valori a început. Din păcate nu așa cum ar fi trebuit, adică bazat pe fundamentelele economiilor, ci tot din motive politice. Mai exact din cauza reducerii ratingului împrumuturilor SUA pe termen lung de către Standard & Poor’s.
Legitimitatea agențiilor de evaluare (S&P, Fitch, Moody’s) era deja pusă sub semnul întrebării după ce au girat ca „foarte sigure” investițiile în sub-prime. Investiții care au dat o mână serioasă de ajutor crizei care a urmat. Iar statele de prin Europa erau deja supărate pe evaluările date Greciei și Portugaliei.
Retrograderea SUA a venit oarecum pe neașteptate. Indiferent de problemele politice ale americanilor, aici este vorba de cea mai mare economie a lumii, care nu se află nicidecum în situația dezastruoasă a Greciei. Mai mult decât atât, calculele analiștilor S&P au fost greșite cu 2.000 de miliarde de dolari, o sumă imensă. Greșeală recunoscută ca atare, dar care nu a mai schimbat nimic din evaluare.
S&P, considerată cea mai importantă agenție de evaluare, a vrut, probabil, să dea o lecție mai-marilor lumii. Să le arate că dacă încep să evalueze corect toată lumea va avea probleme. Mai ales după ce senatorul democrat Carl Levin a făcut, în primăvară, un raport prin care scotea în față „abuzurile” și conflictele de interese ale agenției. Cum ar fi faptul că între 2002 și 2006 comisioanele încasate de S&P pentru evaluarea obligațiunilor ipotecare au urcat de la 64 milioane dolari până la 265 milioane dolari.
Agențiile de evaluare lucrează similar cu companiile de audit. Adică,
