Urme de elemente radioactive au fost detectate în glanda tiroidă a aproximativ 45 la sută dintre copiii care locuiesc în municipalităţile din vecinătatea centralei nucleare avariate de la Fukushima şi care au fost supuşi unor controale, a anunţat joi o sursă oficială, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Nivelul de iod radioactiv detectat în timpul testelor efectuate cu cinci luni în urmă în prefectura Fukushima (nord-est) nu sunt totuşi alarmante, în ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii, a precizat un funcţionar.
"Poziţia oficială a Guvernului este că niciunul dintre copiii testaţi nu a prezentat niveluri problematice de contaminare radioactivă", a declarat el sub protecţia anonimatului.
Un grup de experţi guvernamentali a efectuat controale asupra unui lot de 1.149 de copii, cu vârsta sub 15 ani, la două săptămâni după cutremurul urmat de un tsunami la 11 martie, care a declanşat o serie de avarii la centrala Fukushima Daiichi şi a antrenat explozii de hidrogen, însoţite de importante emisii radioactive.
În total 44,6 la sută dintre cei 1.080 de copii ale căror teste au fost validate au prezentat o contaminare la nivelul galndei tiroide, unde se fixează, în general, iodul radioactiv, crescând riscul de dezvoltare ulterioară a unui cancer.
Funcţionarul a precizat că niciunul dintre copii nu este afectat de o contaminare peste limita stabilită de Comisia Japoneză pentru Siguranţă Nucleară, de 0,2 microsievert pe oră, nivel de la care este obligatoriu un examen medical aprofundat.
Comisia intenţionează să coboare acest nivel la 0,1 microsievert pe oră, un nivel atins de doar un subiect.
Copiii controlaţi provin din trei municipalităţi, şi anume Iwaki, Kawamata şi Iitate, în care, după accident, au fost constatate niveluri de radiaţie deosebit de ridicate.
Rezultatele testelor au fost comunicate familiilor săptămâna trecu