Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat 178 de amenzi, în sumă de 466.700 lei, în urma unei acţiuni de control la comercianţii de pâine, la sfârşitul lunii iulie, informează joi ANPC.
În cadrul acţiunilor de control au fost verificaţi 446 de operatori economici, dintre care 166 (36%) au prezentat abateri. Cantitatea de pâine neconformă a fost de circa 4 000kg.
Potrivit ANPC, au fost constatate numeroase cazuri în care diferenţele medii, faţă de cantităţile nete declarate de producători, la diferite sortimente de pâine, erau între 20-80g/bucata.
Alte abateri vizau comercializarea de pâine, de diferite sortimente, având cantitatea netă declarată neuniformă - de 210g, 295g, 300g, 310g, 315g, 540g - diferenţe greu sesizabile de către consumatori şi care creează dificultăţi acestora la achiziţionarea produsului, informarea incorectă/incompletă a consumatorilor - neafişarea denumirii furnizorului de pâine, a denumirii produsului comercializat şi a preţului de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/kg şi lei/bucata, comercializarea de pâine deformată, aplatizată, cu porţiuni parţial arse, insuficient coaptă.