Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul mătăsii are un singur sens

Publicat in Jurnalul, joi 18 august 2011 ·

Premierul Boc a efectuat, în sfârşit, vizita în China care suferise amâ­nări stânjenitoare. Conducerea Ro­mâniei – Băsescu-Boc – a neglijat cu perseverenţă relaţia cu Chi­na afişând o adversitate prostească faţă de modelul de succes pe care îl oferă de ani buni cea mai dina­mi­că economie a planetei. Ca să blocheze (intenţionat?) drumul mă­tă­sii, Băsescu Traian a dat, în ianuarie 2011, o declaraţie stupefiantă: "Să nu cădeţi în plasa unei poveşti de genul «să luăm nişte bani din China»". Era astfel res­pinsă oficial, într-o şedinţă de gu­vern pe care o prezida, o propu­ne­re adusă în spaţiul public de Sebastian Vlădescu pentru un acord tip pre­ventiv de 3-4 miliarde de euro, axat pe investiţii susţinute financiar de China. Băsescu a caracteri­zat propunerea drept "trăsnaie". Cu o asemenea declaraţie la în­ce­put de an se trântea uşa în nas celei mai mari puteri financiare a mo­mentului, cu un discurs în afara uzanţelor diplomatice. Vizita lui Boc programată la începutul anului se amâna jenant cu "ajutorul" lui Băsescu. S-a pierdut peste o jumătate de an pentru a drege busuiocul unor relaţii politice la care au contribuit generaţii de diplomaţi şi lideri politici timp de şase decenii.

În aceste luni pierdute oficialii chinezi de cel mai înalt nivel au vi­zitat Europa, alegând Budapesta ca tribună şi trambulină spre ţările Europei Centrale şi de Est. Premierul chinez anunţa în iunie un împrumut financiar de un miliard de euro pentru Ungaria, cumpărarea de bonuri ale trezoreriei de la Budapesta, proiecte comune de investiţii în infrastructură. Comerţul Chinei cu ţările din zona amintită se cifrează la peste 40 de miliarde de dolari, Ungaria având o "porţie" de 10 miliarde în 2010.

Ne strica să auzim asemenea declaraţii la Bucureşti, ţinta iniţială a turneului european pregătit cu grijă de autorităţile de la Beijing? Să fim băgaţi cu capul în sac a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Doi adolescenţi de 15 ani, o fată şi un băiat, găsiţi morţi pe un câmp de lângă Tulcea/ Ei dispăruseră de acasă în 4 ianuarie

News.ro acum 55 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 15 ani, o fatră şi un băiat, au fost găsiţi morţi pe un câmp de lângă municipiul Tulcea. Ei erau căutaţi de poliţiştii după ce au dispărut de la locuinţele lor în 4 ianuarie, fiind refăcut traseul parcurs prin vizionarea

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum 22 minute
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 27 minute
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 28 minute
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 58 minute
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum o ora
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 4 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Suma exorbitantă pe care Claudia Pătrășcanu a plătit-o pentru două prăjituri, în Dubai: „Măcar dacă erau bune”

Adevarul acum 54 minute
La sfârșit de an, Claudia Pătrășcanu a avut parte de o vacanță în Dubai, pe care a petrecut-o alături de de cei doi fii ai săi. Vedeta a postat pe rețelele sociale imagini din celebra destinație turistică, dar a dezvăluit și partea mai puțin plăcută

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/11°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°