S-a umplut presa lumii de titluri pe tema „sfîrşitul Europei“ sau „sfîrşitul zonei euro“. După ce, cu chiu cu vai, s-a găsit o soluţie pentru salvarea Greciei, a venit la rînd Italia. Şi nu e deloc acelaşi lucru, pentru că Italia este printre cele mai mari economii ale Europei. Deocamdată, s-a găsit o cîrpeală. S-ar părea că o soluţie ar fi emiterea unor euro-bonduri, ceea ce ar însemna că datoriile Italiei (şi ale altor state) ar fi împărţite „frăţeşte“ între ţările europene. Germania se opune, iar la ora cînd scriu acest articol are loc o întîlnire între Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy pentru a identifica „măsuri de urgenţă“ întru salvarea zonei euro. Angela Merkel a anunţat deja că nu trebuie să ne aşteptăm la mare lucru de la această întîlnire.
DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Oricum nu ne aşteptam: impasul UE este major, unele dintre problemele care au condus la acest impas se cunoşteau de multă vreme (deci puteau fi rezolvate la timp), dar actualii lideri europeni nu ştiu, nu pot sau nu vor să adopte soluţii pe termen lung, ci se mulţumesc cu „măsuri de urgenţă“ şi cu amînări. Obişnuiţi cu paradisul negocierilor care s-a creat în UE – care permite lungi dezbateri menite să nu afecteze cîtuşi de puţin interesele vreunui stat membru – şi cu logica perversă a consensului, liderii europeni sînt încă dependenţi de ciclurile electorale naţionale. Or, aşa-zisul consens e ipocrit şi, de multe ori, duce doar la amînarea deciziei. Problema e că, acum, nu se mai poate amîna nimic. Poate doar sfîrşitul.
Dar despre ce fel de sfîrşit este vorba? Le Monde a publicat zilele trecute o „ficţiune politică“ despre ieşirea Germaniei din zona euro şi revenirea la marcă. Asta ar însemna, mai devreme sau mai tîrziu (dar nu foarte tîrziu!), desfiinţarea Uniunii Europene. George Soros