Specialiştii de la Ministerul Culturii (MC) nu au inclus în proiectul de consolidare a celebrului obiectiv turistic ieşean şi lucrările pentru turnul central şi componentele artistice. Pentru reabilitarea monumentului istoric, au fost întocmite două documentaţii diferite care nu au fost corelate atunci când lucrările au fost scoase la licitaţie.
Cel mai important monument al Iaşiului riscă să fie consolidat fără componente esenţiale. „În proiectul de consolidare şi restaurare a Palatului Culturii nu au fost incluse următoarele elemente: turnul central, acoperişul şi componentele artistice“, au declarat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării.
Abia în urma intervenţiilor făcute de oficialii de la Minister, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a alocat fonduri care să acopere şi lucrările de refacere a acoperişului clădirii. Totuşi, proiectul în valoare de 10,69 milioane de euro, început în urmă doi ani, continuă fără să includă şi lucrările la turnul central şi componentele artistice.
O nouă licitaţie
Specialiştii Unităţii de Management a Proiectului (UMP) au întocmit un nou proiect pentru lucrările restante, însă n-a fost încă avizat în şedinţa Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Culturii.
Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea fotografii cu lucrările efectuate la Palatul Culturii
Aceştia urmează să identifice o sursă a fondurilor pentru consolidarea turnului central, după care vor scoate la licitaţie noile lucrări pentru a le corela cu cele aflate în derulare, proceduri care de obicei durează foarte mult. Aceştia speră, însă, să coreleze la timp lucrările la Palatul Culturii. „Aşteptăm o suplimentare de fonduri de la Guvern pentru a cuprinde şi turnul central, care va intra într-o altă finanţare. Acum, lucrările s-au mutat în partea de vest a Palatului şi în curtea interioară“, a spus Lăcrămioa