În urmă cu un an, atunci când opinia publică românească era şocată de urmările tragediei de la maternitatea Giuleşti, scriam despre responsabilităţile politice ale acelei tragedii, numindu-l în primul rând la această categorie pe ministrul Cseke.

Atunci credeam că demisia ar fi fost singura acţiune responsabilă şi morală pe care un om politic autentic o poate lua. Şi astăzi cred la fel. Chiar dacă un sistem funcţionează aberant şi haotic, atâta vreme cât îţi asumi responsabilitatea politică a coordonării acestuia, implicit îţi asumi şi răspunderile politice provocate de proasta sa funcţionare. Şi mai este ceva, un an mai târziu, domnul Cseke îşi dădea demisia protestând împotriva subfinanţării sistemului medical. Cu un an în urmă, atunci când întreaga opinie publică românească era scandalizată de lipsa endemică de personal calificat, principala cauză a tragediei, ministrul de atunci al Sănătăţii nu a avut prea multe comentarii de făcut.

Astfel putem ajunge uşor la subiectul propus al acestui scurt comentariu – morală în politică. Încă din clasele elementare am învăţat cu toţii varianta scurtă şi vulgarizantă a teoriilor politice ale lui Niccolo Machiavelli. Această construcţie, în formula populară a reuşit să devină un autentic instrument de manipulare, atâta vreme cât, atunci când un om politic recurge la mijloace şi metode la limita moralităţii, aproape că ni se răspunde că aceasta este regula, şi că ea a fost teoretizata încă din Renaştere. Politica şi morala nu au şi nu trebuie să aibă, deci, nicio legătură. Altfel spus, omul politic nu este ţinut de percepte morale atunci când decide, binele public fiind o realitate amorală.

Imaginea aceasta nu are nicio legătură nici cu "Principele" lui Machiavelli, nici cu normele autentice ale comportamentului politic, nici cu Italia Renaşterii şi nici cu viaţa politică la începutul de secol