Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile finanţează 40% datoria României

Publicat in Jurnalul, joi 18 august 2011 ·

Ministrul Ialomiţianu nu ar putea plăti salariile şi pensiile fără banii luaţi de la băncile româneşti / Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Băncile din România au expuneri nesemnificative faţă de guvernele cu datorii din Europa, dar au o expunere importantă la datoria suverană a României. Şi asta poate fi riscant în caz de contagiune, consideră Şerban Toader, Senior Partner al KPMG în România. „Expunerea la datoriile suverane este o provocare majoră, mai ales în contextul crizei din zona euro”, precizează Toader.

România avea la începutul lui iunie o datorie publică de 200,6 mi­liarde de lei, conform ultimelor date făcute publice de Ministerul de Finanţe. Din această sumă 42,95 mi­liarde de lei o reprezintă obligaţiunile în lei şi valută, iar 35,72 lei provine din certificate de trezorerie în lei şi valută. Concret, aproape 40% din datoria publică a României este finanţată de băncile locale.

Două din cele 15 bănci europene analizate în raportul „Focus on Transparency” (Focus pe transparenţă) au operaţiuni în România, dar situaţia celor mai multe bănci incluzând filialele româneşti ale unor grupuri mai mari, este diferită de cea a băncilor analizate la nivel european, consideră Cezar Furtună, Partner Servicii Financiare al KPMG în România. „În acest mediu incert, perspectivele cu privire la disponibilitatea profiturilor viitoare se pot schimba rapid, rezultând o potenţială reducere a acestor solduri prin înregistrarea de provizioane pentru depreciere”, adaugă reprezentantul KPMG România.

Profiturile băncilor româneşti au scăzut puternic în anii 2009 şi 2010, după ce anul 2008 a fost cel mai bun din istoria sistemului bancar din România. „Motivul este că recesiunea a lovit România (şi Europa Centrală şi de Est) mai târziu decât Europa de Vest, începând cu adevărat să-şi producă efectele în 2009. De atunci, băncile româneşti au continuat să fie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum o ora
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Un deţinut recidivist a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 33 minute
„Au fost luate măsurile specifice pentru depistarea persoanei, potrivit competenţelor instituţiei noastre, acţionându-se în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu”, este singura informare de la IPJ Constanţa. Potrivi

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 55 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum 23 minute
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Surse MApN nu vrea să trimită rachete Patriot în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
După aproximativ o săptămână de când președintele Klaus Iohannis anunța că va convoca pentru joi o ședință CSAT în care România va decide dacă acordă sau nu acordă Ucrainei un sistem militar Patriot, surse au dezvăluit în exclusivitate pentru Digi24

Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general UNSAR: Din datele colectate de noi există peste 2.000 dosare de daună deschise la nivelul membrilor UNSAR ca urmare a furtunilor recente. Anul trecut au fost deschise în tot anul 4.600 dosare de daună pentru furtuni

Mediafax acum 25 minute
În weekend ca urmare a evenimentelor recente a furtunilor, companiile de asigurări s-au mişcat repede, iar din datele colectate există peste 2.000 dosare de daună deschise la nivelul membrilor UNSAR, a spus Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°