Proiectul minier de la Roşia Montană este "foarte, foarte păgubos" pentru România, spune la RFI europarlamentarul liberal, Renate Weber. Ea consideră că preşedintele Traian Băsescu "se simte cu musca pe căciulă" şi face declaraţii "superficiale" pe acest subiect. Şeful statului spunea joi la Sulina că proiectul "trebuie făcut".
Proiectul de la Roşia Montană "trebuie făcut", pentru că România are nevoie de el, "dar cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor", declară preşedintele Traian Băsescu.
Afirmaţia sa este taxată de eurodeputatul PNL, Renate Weber. "O văd uşor superficială, pentru că se referă strict la chestiunea beneficiilor, din punct de vedere material, fără să aibă în vedere întreaga complexitate a pierderilor care s-ar produce în acea zonă, dacă acest proiect se materializează", comentează parlamentarul european declaraţia preşedintelui.
Traian Băsescu a precizat că proiectul de la Roşia Montană nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene. El mai spune că Guvernul "trebuie să aibă curajul" să le spună românilor că acest proiect trebuie făcut. Preşedintele a evocat ca argument evoluţia preţului aurului în ultimii cinci ani: "Ce ţară stă cu o asemenea avere în pământ, fără să găsească soluţii s-o scoată?". Renate Weber: Preşedintele e cu musca pe căciulă!
Preşedintele "se simte cu musca pe căciulă", comentează Renate Weber, care crede că PDL are o "datorie" faţă de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). "PDL a fost întotdeauna cel care a susţinut acest proiect. Dacă vă duceţi prin zonă, mai găsiţi încă afişe din campania electorală din 2004 şi veţi vedea că preşedintele Băsescu însuşi în zonă era un mare susţinător al proiectului. Dar pentru că ştie că e de fapt un proiect foarte controversat, care a născut foarte multe critici nu doar în ţară, ci şi în afara ţării, de asta cred că vorbeşte de "curaj"