În dimineaţa de 19 august 1991, tancurile intrau pe străzile Moscovei, într-o tentativă de lovitură de stat a conservatorilor comunişti. Menit să pună capăt Perestroikăi, reforma preşedintelui Mihail Gorbaciov, puciul eşuat a accelerat dizolvarea Uniunii Sovietice.

Lansată în 1985 de preşedintele Mihail Sergheevici Gorbaciov, politica de deschidere şi reformă Perestroika a erodat ireversibil puterea Partidului Comunist, alimentând dorinţa de independenţă a republicilor sovietice. Pentru a evita colapsul URSS, la începutul verii anului 1991, Gorbaciov accepta elaborarea unui Tratat de Uniune ce acorda republicilor sovietice o largă autonomie.

Aripa conservatoare a Partidului Comunist, care dorea revenirea la un control strict, s-a opus ideii şi, la scurt timp, opt membri ai conducerii sovietice - printre care directorul KGB, ministrul Apărării şi ministrul de Interne - au încercat să preia puterea, fără succes.

Puciul

La 19 august 1991, coloane de tancuri intrau în Moscova, iar întreaga ţară afla de la televiziunea de stat că Mihail Gorbaciov nu îşi mai poate îndeplini rolul de preşedinte din motive de sănătate. Un comitet de stat de urgenţă a preluat puterea, decretând situaţia de urgenţă pentru şase luni.

Blindatele au ocupat poziţii în capitală, însă ordinele puciştilor nu au fost respectate în totalitate, astfel încât popularul lider Boris Elţîn, care nu fusese arestat, a preluat conducerea unei mişcări de stradă. Beneficiind de susţinerea a mii de moscoviţi şi a unor unităţi militare, a înlăturat puciştii de la putere, câştigând un important capital de imagine pe plan intern şi internaţional.

Lovitura de stat eşuată nu a făcut decât să accelereze colapsul URSS. Conservatorii sovietici „au încercat să strângă şurubul, neînţelegând că acest lucru nu mai era posibil, iar ceea ce au făcut a accelerat dizolvarea sistemului”, a