Societatea secretă era organizată după modelul lojilor masonice, fără însă să fie obedientă acestora.
Datorăm cercetătorului Liviu Petre Niţu, dar şi coordonatorului unui volum mai puţin cunoscut azi, apărut în 2005, la editura „Nemira", Adrian Nicolae Petcu, descoperirea în arhivele Securităţii a unui document cu o mare încărcătură istorică, despre o acţiune, cred, până la publicarea cărţii amintite, rămasă necunoscută: organizarea, ca o reacţie la Diktatul de la Viena, prin care Transilvania de Nord a fost luată României şi oferită Ungariei horthyste, a unei asociaţii secrete denumită „Ardealul".
Autorul publică integral statutul, dar, prin notele de la subsol, dă numeroase informaţii despre conducerea ei şi despre unii membri de frunte ai acestei societăţi secrete. Nu fără a sublinia un fapt frapant: că acesta a fost un tip de acţiune relativ nou pe lângă cele existente la jumătatea secolului al XIX-lea - de regulă obediente lojilor masonice occidentale.
Care era scopul principal al societăţii secrete?
Or, fără a avea vreo legătură cu acestea, la începutul lunii septembrie 1940, a luat fiinţă Ascociaţia secretă „Ardealul", care îşi propunea ca obiectiv principal „readucerea la patria mumă (...) a tuturor teritoriilor pierdute de statul român" în anul 1940. Din asociaţie putea face parte „orice român creştin din ţară şi de peste hotare".
Societate girată de episcopi
Interesant este că din comitetul de conducere făceau parte atât înalţii prelaţi ai bisericilor româneşti din Ardeal - ortodoxă şi greco-catolică -, precum şi o serie de politicieni proveniţi din PNŢ şi PNL. Între înalţii prelaţi se aflau Nicolae Bălan, capul bisericii ortodoxe din Ardeal, şi Alexandru Nicolescu, arhiepiscop greco-catolic de Alba Iulia şi Făgăraş şi mitropolit al Blajului. Funcţia de preşedinte al asociaţiei era deţinută de mitropolitul ortodox al Ard