Grupul de tineri cu iniţiativă care s-a autointitulat „Alambic de Arte" revine cu un nou proiect pentru pietreni. Dacă pe 1 august au reuşit să adune în centrul oraşului artişti din toate domeniile, acum vor să-i convingă pe pietrenii de toate vârstele să se joace.
Sâmbătă, la ora 11.00, va avea loc întâlnirea generală a pietrenilor care vor să se bucure de jocurile copilăriei. Aceştia se vor reuni în dreptului podului de la Căprioara, după care îşi vor desfăşura tabăra de joacă pe dealul Cernegura.
„Astăzi are loc o campanie de promovare prin oraş, iar mâine sunt aşteptaţi toţi cei care vor să participe. Noi intenţionăm să transformăm acest tip de iniţiative într-un proiect naţional, iar la întâlnirea din 1 august am reuşit să adunăm tineri din întreaga ţară", a spus Bogdan Cristescu, unul dintre organizatori.
Participanţii pot să vină de acasă cu tot felul de jocuri ale copilăriei: de la „Nu te supăra frate" la „Piticot", însă organizatorii vă vor provoca şi la „Ţară, ţară vrem ostaşi", „Baba oarba" sau „Lapte gros".
Pe 28 august, va fi lansată o nouă provocare, în parcarea mall-ului privat din oraş, pasionaţilor de grafitti, artă plastică, handmade şi ceramică.