Zeci de producători de brânză au fost luaţi la control de către medicii de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Singuranţa Alimentelor (DSVSA).
Patru dintre producători au mai fost controlaţi săptămâna trecută, iar în urma analizelor de laborator a reieşit că brânza avea depăşiri microbiologice. Aceştia riscă suspendarea activităţii, dar şi amenzi.
„Am prelevat probe de la fiecare producător pentru a verifica etichetarea, calitatea şi valabilitatea produselor. De asemenea, am verificat autorizaţiile sanitar-veterinare, carnetele de sănătate ale animalelor şi certificatele de producători. În cazul în care vom găsi din nou nereguli, producătorii riscă amenzi şi chiar suspendarea activităţii până când vor face dovada calităţii produselor pe care le comercializează", a declarat Ion Todorel.
Producătorii au fost nevoiţi să ofere probe din toate felurile de brânză pe care le aveau la vânzare, împreună cu denumirea şi data de valabilitate. Cei mai mulţi stau liniştiţi. „Este un control binevnit, dar, nu ştiu, zău, prea des! Pe mine nu mă afectează, de când vând aici nu am avut probleme", a spus Ioan Cioacă, producător de brânză din Săcele.
În timpul controlului, braşovenii s-au înghesuit să cumpere brânză, nestingheriţi de prezenţa medicilor. „Cumpăr foarte des brânză de aici şi consider că este foarte bună. Am auzit de probleme cu acei copii, dar mi se pare imposibil să fi păţit ceva de la brânză", a spus Georgeta Deleanu, o pensionară în vârstă de 65 de ani.
Controlul a fost realizat în urma cazului de infecţie alimentară de săptămâna trecută, când zeci de copii au ajuns la spital după ce ua mâncat la un hotel din Tărlungeni.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: