Se va sfârşi oare lumea o dată cu solstiţiul de iarnă al anului 2012?
Cu mii de ani în urmă, învăţaţii maya au prezis că la data de 21.12.2012 un eveniment de proporţii cataclismice va pune capăt civilizaţiei actuale, dând, poate, naştere alteia noi. Pe măsură ce data fatidică a împlinirii profeţiei se apropie, subiectul este tot mai mediatizat şi capătă amploare. Detaşându-se de literatura de senzaţie şi de teoriile fataliste ale aşa-zisei „apocalipse după maya”, cercetătorul britanic Gerald Benedict, specialist în religie comparată şi filosofie, îşi propune să analizeze celebrele profeţii dintr-o perspectivă realistă, bine documentată, asigurându-ne că acestea nu pot fi înţelese altfel decât plasate în contextul străvechii culturi şi civilizaţii maya. Autorul pune la îndoială interpretarea conform căreia viaţa pe Pământ, aşa cum o cunoaştem, se va sfârşi în 2012.
Dimpotrivă, în opinia lui, această dată marchează o schimbare în plan spiritual şi intrarea într-o nouă eră. De noi depinde însă cum vom reuşi să întâmpinăm aceste transformări la nivel individual şi colectiv.
Semnale editoriale
Voci - Corint jr. Ansul a fost odinioară un oraş liniştit, plin de biblioteci, şcoli şi temple. Dar asta se petrecea cu multă vreme în urmă, înainte de venirea alzilor. Aceştia cred că demonii se ascund în cuvinte, aşa că interzic scrisul şi cititul, condamnându-i la moarte pe cei care le practică. Cele câteva cărţi care au fost salvate sunt ascunse în Casa Lordului-cailor şi se află în grija unui bărbat schilodit de ani întregi de tortură şi a fiicei inimii sale, Memer.
Corsarul - Nemira. Anul 1677. Hector Lynch, în vârstă de 17 ani, este răpit de corsarii berberi dintr-un sat irlandez şi vândut la licitaţie în Alger. Împrietenindu-se cu un alt prizonier, Dan, un indian Miskito din Caraibe, se trezeşte într-o lume uluitoar