Exista profesii pentru care nu-i de-ajuns sa ai aptitudini cuantificabile de specialistii în resurse umane, pentru care ai nevoie de... har.
Profesia de medic este, cu siguranta, una dintre ele. Harul este diferenta aceea sublima dintre medicii dedicati, salvatori prin vocatie, si ceilalti, mercenarii. Cei care au avut norocul sa întâlneasca în momente critice astfel de medici atinsi de divinitate stiu la ce ma refer.
Prin juramânt, toti proaspetii absolventi de Medicina se obliga sa fie credinciosi scopului de a alina suferinta, de a vindeca. Însa doar unii dintre ei poarta în suflete iubirea neconditionata de oameni si forta inexplicabila a tamaduirii. Nu poti sa nu te întrebi cum de reusesc unii medici, acei MEDICI, sa-si semene în interiorul lor atâta energie si atâta dârzenie în lupta pentru un scop dificil si prin lipsa totala de garantii.
Ne îngrijoreaza ca ne pleaca medicii, ceea ce este cât se poate de just, desi, mai mult sau mai putin, migratia lor este un fenomen care se întâmpla peste tot în lume. Însa un scenariu si mai dramatic mi se pare acela în care ni se împutineaza medicii care-si practica profesia cu suflet.
Anul acesta s-a înregistrat un numar record de candidati la Facultatile de Medicina din tara, dupa 15 ani în care a fi medic nu mai reprezenta ceva atractiv pentru liceenii care visau sa devina cineva. Nu ne ramâne decât sa speram ca, dintre ei, cât mai multi vor fi animati de ceva mai mult decât de ideea de a fi facut o alegere profesionala profitabila si ca vor fi încurajati sa lupte cu boala în propria tara.
