Constantin Lupulescu este cel mai bun şahist român al momentului şi singurul om din ultimul deceniu care a reuşit să-l depăşească pe Dieter Nisipeanu. N-a făcut o facultate pentru că ştia că într-un alt job va fi doar mediocru.

Omul numărul unu din şahul românesc (lider în România, locul 99 în clasamentul FIDE) a început sportul de care avea să se îndrăgostească rapid jucând table cu bunicul său. Vorbeşte dezinvolt despre condiţia şahistului şi spune că n-ar vrea să plece din România pentru a juca într-o altă ţară din Europa.

Întâlnirea cu şahistul de 27 de ani are loc într-o zi "pierdută pentru antrenamente", undeva în Parcul Cişmigiu. Apare la timp, cu două sticle de apă în mână "în caz că ni se face sete în timp ce vorbim". Gestul îi trădează emoţiile, dar reuşeşte să rămână natural în timp ce avansează spre "Colţul şahiştilor" din parc. "N-am mai fost aici de ani buni, chiar sunt curios să văd cum mai joacă oamenii", spune în timp ce încearcă să găsească o masă la care se joacă şah. Din zece grupuri de oameni, în nouă se aude zgomotul zarurilor. "Să ştii că şi eu tot de la table am început. Jucam cu bunicul, şi pe la şapte ani a decis că mi-ar prinde bine ceva nou. Asta a fost prima mea legătură cu şahul şi-am renunţat la table definitiv. Am jucat recent, după vreo 15 ani, dar nu mi s-a părut aşa fun", spune în timp ce-şi aruncă privirea printre toate mesele din jurul său. Găseşte una în jurul căreia stau patru bărbaţi. Joacă prin rotaţie şi au renunţat de mult la tricouri din cauza căldurii: "Puştiule, vrei să joci? Că prea te uiţi atent la piese", îl întreabă cel mai bătrân dintre şahişti.

"Dacă vrei poze, tre' să mă baţi!"

Constantin Lupulescu aruncă o privire către reporteri: "Aveţi timp să joc o partidă?". Apoi se aşază pe bancă şi îşi aranjează cu o viteză incredibilă piesele. Pentru jurnalişti e ocazia perfe