Libera circulaţie este un drept al fiecărui lucrător din Uniunea Europeană şi aceasta este una dintre libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene şi trebuie să rămână astfel. În ultimii 50 de ani, ea a avut un impact economic pozitiv general evident asupra economiei europene. Accesul la piaţa muncii din alte ţări oferă noi oportunităţi pentru cetăţeni, iar aceasta prezintă o importanţă specială pentru persoanele care trăiesc în „noile state membre", care s-au confruntat anterior cu tot felul de restricţii.
După extinderile recente, numeroase rapoarte au arătat că fluxurile de migraţie de la est la vest au fost în cea mai mare măsură pozitive şi pentru statele membre mai vechi, aşa-numitele ţări UE-15. Lucrătorii nou-veniţi nu au înlocuit forţa de muncă indigenă. De fapt, aceşti noi lucrători au umplut goluri în piaţă. În plus, pieţele forţei de muncă deschise au contribuit la reducerea muncii nedeclarate şi nici teama de dumping social nu s-a materializat.
Există un consens cu privire la beneficiile pe termen lung ale libertăţii totale de circulaţie, dar este adevărat şi că cele mai multe ţări au aplicat o abordare graduală a liberalizării. S-a stabilit practica perioadelor de tranziţie de 7 ani, începând de la data la care un nou stat membru aderă la Uniunea Europeană. În această perioadă, guvernele statelor membre au o marjă de manevră pentru a accelera sau încetini procesul.
De asemenea, în condiţii stricte care au fost stabilite în tratatele de aderare, statele membre au dreptul de a reintroduce controale. În cursul acestei perioade de şapte ani, un stat membru care deja şi-a deschis piaţa forţei de muncă resortisanţilor, din noul stat membru, dar se confruntă ulterior cu o perturbare gravă a pieţei forţei de muncă poate solicita reinstituirea unor restricţii temporare. Rămâne de competenţa Comisiei Europene să analizeze şi să examineze dac
