Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roata din spate a bicicletei lui Duchamp

Publicat in Romania Literara, vineri 19 august 2011 ·

Am primit pe o reţea de socializare una dintre cele mai interesante provocări ce se pliază perfect peste subiectul de care ne vom ocupa în textul de faţă.

O domnişoară, fiica unui intelectual de prestigiu din Timişoara, profesor la Litere, a afişat pe Facebook o fotografie a celebrei Fântâni a lui Marcel Duchamp, un pisoar banal care a făcut atâta vâlvă la începutul secolului trecut, atunci când a fost dus în Expoziţia de Artă Modernă de la New York. Istoria artelor plastice notează acest moment ca pe unul de cotitură, care schimbă cu totul viziunea asupra direcţiilor esteticii, dar pune şi problema debarasării criticului de artă – şi prin el a omului modern – de anchilozatul principiu al clasicităţii, al distincţiei stabilite de acesta între ceea ce poate şi ceea ce nu poate să fie artă. Există evident o uriaşă ironie în gestul lui Marcel Duchamp, care vine să submineze demersul artiştilor contemporani lui, mai ales al celor ce migrează in corpore spre redescoperirea artelor primitive, a obiectelor acestora, obiecte ce alimentează nevoia întoarcerii în inocenţa omenirii. Imediat te duci cu gândul la ce s-ar întâmpla dacă, peste 2000 de ani, de exemplu, s-ar descoperi, sub molozul timpului, un pisoar. Este el un obiect de artă sau nu? Şi nu putem să nu invocăm ideile care i-au frământat pe istoricii de artă, dacă dovezile lăsate de preistorie merg pe direcţia dezvoltării unui gust artistic sau sunt doar dovezile materiale ale unor obiecte utilitare. Conceptul de ready made, pus în uz de Marcel Duchamp, este mai mult decât o provocare, pentru că generează şi se încarcă de substanţă estetică, resetează şi reprogramează gândirea umană spre direcţiile negate, în general, de artă până atunci. Provocarea de pe Facebook, amintită mai sus, vine chiar în acest sens: mai este valabilă teoria lui Marcel Duchamp asupra ideii de plasticitate emanate (iertaţi termenul p

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat

News.ro acum 28 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”. ”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iud

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum 40 minute
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax acum 21 minute
ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România. Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum o ora
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Ursula von der Leyen trimite un mesaj clar către SUA și Donald Trump, într-un interviu spumos: „Vestul pe care îl știam noi nu mai există”

Libertatea acum 2 ore
Ursula von der Leyen a transmis un avertisment dur către președintele Donald Trump, care pune întrebarea dacă, vreodată, relațiile dintre SUA și Europa vor mai putea fi reparate și explicând că Uniunea Europeană trebuie să se adapteze noilor realită

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°